Potrivit meteorologilor, în intervalul 15 iulie, ora 12:00 18 iulie, ora 22:00, în Capitală va fi în vigoare o informare meteorologică pentru val de căldură, caniculă, disconfort termic ridicat și nopți tropicale. Miercuri și joi, temperaturile maxime vor ajunge la aproximativ 32 de grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau depăși pragul critic de 80 de unități.
În cursul după-amiezilor și serilor sunt așteptate averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, cu rafale de până la 50 km/h. Vineri, maximele vor urca la 32-34 de grade, iar nopțile vor rămâne tropicale, cu minime între 19 și 21 de grade. Sâmbătă, canicula se va intensifica, iar temperatura maximă va atinge 34-35 de grade Celsius.
Spre seară sunt posibile averse și descărcări electrice.
