Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Bușoi, detalii despre starea sistemului energetic: Sistemul energetic nu este în pericol în perioada următoare, însă valul de caniculă va ridica consumul național la peste 7. 000 MW, forțând suplimentarea energiei din import.

Precizarea a fost făcută de secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, în unei intervenții la Antena 3. Oficialul avertizează că situația s-ar putea complica în septembrie dacă anumite capacități de producție nu revin în sistem. Bușoi a comunicat că reuniunile Comandamentului Energetic vor fi organizate mai frecvent în actualul context.

„Am condus ședința de astăzi a Comandamentului Energetic. E o ședință care, în mod normal, se ține odată pe lună. În această perioadă o să o ținem săptămânal sau la 10 zile, în funcție de necesități”, a declarat Cristian Bușoi.

Potrivit acestuia, pentru această săptămână nu sunt anticipate probleme de aprovizionare, inclusiv datorită situației din statele vecine și disponibilității capacităților de producție. „Prin urmare, din acest punct de vedere, pe aprovizionare, pe securitatea aprovizionării, nu vedem probleme în zilele următoare. Pe producție internă, se merge la maxim cu producția de cărbune”, a afirmat secretarul de stat.

Bușoi a precizat că sunt utilizate capacitățile pe cărbune și gaze naturale, în timp ce producția eoliană ridicată contribuie la acoperirea consum ului. Temperaturile foarte ridicate vor pune însă presiune suplimentară pe sistem, în special prin creșterea utilizării aparatelor de climatizare. „Înseamnă că vom avea un vârf de consum peste 7000 de megavati, cu un import mai crescut, poate, decât din celelalte zile ale săptămânii”, a declarat Bușoi.

Potrivit oficialului, prețurile medii zilnice din regiune se situează în jurul valorilor de 160-170 de euro, depășind 200 de euro în orele de vârf. Secretarul de stat a atras atenția că valorile extreme înregistrate pentru perioade foarte scurte nu trebuie confundate cu prețul mediu: „Vorbim de prețuri medii și nu de momente instantanee, în care pe o mică cantitate, pentru câteva secunde, se licitează 1000 de euro. Sigur că ele atrag atenția mass-media, atrag atenția celor care urmăresc situația, dar trebuie să ne uităm la medie, pentru că și impactul va fi calculat în funcție de medie”.

Bușoi a indicat drept element important revenirea unor capacități de producție până la sfârșitul lunii august. În caz contrar, presiunea asupra prețurilor ar putea deveni mai puternică după 1 septembrie. „Impactul ar putea să fie unul simțitor, pentru că reîncep în forță și anumite activități care țin și de o creștere a producției industriale, se termină concediile, reintră școlile, adică sunt unele lucruri care în septembrie înseamnă un consum crescut, deci importuri mai mari”, a explicat secretarul de stat.

Situația din Europa Centrală și de Vest va conta, de asemenea, deoarece economiile mai puternic industrializate din regiune vor avea propriul necesar ridicat de energie. Bușoi a mai anunțat că situația va fi discutată la nivel european, România urmând să insiste pentru menținerea unei capacități sporite de interconectare cu Bulgaria. Bucureștiul va relua la Bruxelles și argumentele pentru menținerea în funcțiune a grupului Turceni 5 după 31 august, fără pierderea unor fonduri din PNRR.

„Vom reaminti argumentele noastre pentru ca Turceni 5 să funcționeze și după 31 august, fără să însemne vreo reducere a banilor pe care îi primim din PNRR”, a declarat Cristian Bușoi.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *