Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.

Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. Dar scăderea ponderală nu ar trebui să fie un traseu pe care pacientul îl coordonează singur, mai ales atunci când vorbim despre kilograme asociate cu alte probleme de sănătate. Traseul medical are nevoie de coerență, de specialiști care comunică între ei, de investigații relevante, de monitorizare și de un plan care poate fi ajustat pe parcurs.

În România , 6 din 10 persoane se confruntă cu kilograme în plus , iar aproximativ 22% dintre cei care au probleme de greutate nu sunt conștienți de acest lucru, deși Indicele de Masă Corporală măsurat îi contrazice, arată studiului cantitativ „Incidența obezității în rândul populației din România” , realizat de Societatea Română de Chirurgie Bariatrică și Metabolică. De ce devine confuz pacientul în fața opțiunilor multiple pentru slăbit? Pentru mulți pacienți, decizia de a avea o viață mai sănătoasă vine la pachet cu un bagaj emoțional puternic.

Frustrarea că au încercat deja multe soluții și au pus kilogramele la loc, dietele restrictive fără rezultate, apropiați care au slăbit urmând aceeași rutină, dar ei nu. Peste toate aceste lucruri, informațiile din perioada recentă despre tratamentele injectabile pentru scăderea în greutate au adăugat un nou strat de confuzie. Problema nu este că sunt disponibile mai multe opțiuni, ci apare atunci când nu există claritate și un traseu bine coordonat.

Pentru unii pacienți, schimbările de stil de viață ghidate de către un medic specialist, pot fi suficiente. Pentru alții, tratamentul medicamentos poate fi indicat, dar numai după evaluare și cu monitorizare strictă. În cazurile de obezitate severă sau atunci când există boli asociate, chirurgia bariatrică poate fi cea mai eficientă soluție.

Însă aceste decizii nu ar trebui luate în funcție de trenduri, de presiunea socială sau de experiențele altor persoane. „Nu există un tratament universal pentru scăderea în greutate” Un pacient care are nevoie de scădere ponderală poate avea nevoie de mai multe tipuri de evaluări: analize, investigații, consult nutrițional, evaluare metabolică, consult chirurgical, monitorizare medicală și sprijin pe termen lung. Dacă toate acestea se întâmplă separat, pacientul riscă să primească informații fragmentate și, uneori, greu de respectat.

Dr. Ionuț Hutopilă, Chirurg de Excelență în Chirurgia Obezității, Ponderas Academic Hospital „Nu există un tratament universal pentru scăderea în greutate, ci un tratament potrivit pentru fiecare pacient în parte. De aceea, alegerea trebuie făcută după o evaluare individuală, împreună cu medicul, nu după ce este popular la un moment dat sau după ce a funcționat pentru altcineva”, explică Dr.

Ionuț Hutopilă , Chirurg de Excelență în Chirurgia Obezității la Ponderas Academic Hospital. Injecțiile de slăbit nu sunt scurtături, ci instrumente medicale Tratamentele injectabile pentru scăderea în greutate au schimbat conversația despre kilogramele în exces . Au determinat mai mulți oameni să vorbească despre tratament, despre soluții medicale și despre faptul că nu este o problemă de voință.

În același timp, popularitatea acestor terapii a venit și cu un risc: tentația de a le privi ca pe o soluție rapidă, potrivită oricui. „Tratamentul injectabil pentru scăderea în greutate nu are efecte doar la suprafața corpului. Este un tratament cu efecte multiple în organism și nu ar trebui început după sugestii găsite pe internet sau după experiențele altor persoane, chiar și apropiate.

Trebuie indicat și monitorizat de medic și nu poate fi folosit în toate situațiile”, explică Dr. Ionuț Hutopilă. Nutriția, farmacoterapia și chirurgia nu ar trebui puse în competiție.

Ele sunt opțiuni medicale diferite, folosite în funcție de pacient.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *