Statul român datorează sportivilor săi de performanță aproximativ 170 de milioane de lei, adică în jur de 32 de milioane de euro, pentru rezultate obținute la Campionatele Mondiale și Europene. Agenția Națională pentru Sport (ANS) acumulează aceste restanțe din 2024 și nu poate spune când vor fi plătite. Primele pentru Jocurile Olimpice de la Paris au fost achitate. Medaliile din competițiile care nu mai sunt la televizor au rămas însă neplătite, iar pentru mulți sportivi banii aceștia sunt o parte importantă din venit.
Subiectul a devenit public după ce David Popovici a vorbit deschis despre premiile care nu au mai venit. Campionul olimpic, mondial și european nu s-a plâns pentru el. A vorbit despre colegii care nu au contracte de sponsorizare și care depind aproape în întregime de recompensele statului. Popovici a cerut ca această obligație să fie tratată cu seriozitate. Faptul că a spus-o chiar cel mai vizibil sportiv român al momentului contează: dacă nici măcar numele mari nu mai pot ignora problema, cei din umbra podiumului sunt cu atât mai expuși.
Datoriile nu privesc doar sportivii. Camelia Potec, președinta Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, spune că sunt afectați și antrenorii, și ceilalți membri ai staffurilor tehnice, oamenii fără de care nu ar exista medalii. În natație, federația a plătit din bani proprii o parte din recompense, inclusiv pe cele pentru recordurile naționale. Soluția ține doar până la un punct. Puține federații își permit să înlocuiască statul, iar banii folosiți astfel lipsesc apoi din pregătire, cantonamente sau echipament.
Instituțiile implicate spun lucruri diferite. ANS, întrebată de Libertatea, invocă lipsa fondurilor bugetare și limitele prevederilor aprobate. Președintele agenției, Bogdan Matei, spune că ultima cerere de bani trimisă Secretariatului General al Guvernului datează de acum aproximativ șase luni. Guvernul a transmis altceva. În august, premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că alocările pentru premierea sportivilor îndreptățiți au fost aprobate constant. Una dintre versiuni nu se potrivește cu realitatea din conturile sportivilor. Iar faptul că o cerere a stat nerezolvată o jumătate de an arată mai degrabă o problemă care se plimbă între instituții fără ca cineva să și-o asume.
Legislația îi lasă statului loc de manevră. HG 1447/2007, care stabilește normele financiare pentru activitatea sportivă, spune că instituțiile „pot acorda” premii pentru performanțe deosebite, în funcție de valoarea rezultatului și în limita bugetului. Formal, deci, o medalie nu îi dă sportivului un drept automat la plată. Practica ultimilor ani a funcționat însă ca o promisiune: premiile au fost plătite constant, iar sportivii și federațiile și-au construit calculele pe baza lor.
În perioadă de strângere a cheltuielilor publice, premiile sportive sunt o țintă ușor de amânat, pentru că nu apar ca o obligație fermă și nu au un lobby puternic în spate. Costul se va vedea mai târziu. Un sistem de performanță care plătește cu ani de întârziere riscă să piardă exact sportivii fără sponsori și antrenorii fără alternative. De ei depind rezultatele din următorul ciclu olimpic.
Sursă text și foto: Jurnalul Național — articolul original