Denis Popescu a încheiat seria la 100 de metri spate cu timpul de 54,04 secunde, pe locul șase, rezultat care i-a adus poziția a 16-a în clasamentul general al seriilor, ultimul loc care asigură calificarea în semifinale. Semifinalele probei de 100 m spate sunt programate în această seară, de la 21:18 și 21:22.

Listele de start urmează să fie stabilite de organizatori. Din cei șapte înotători români care au intrat în bazin în prima sesiune, doar Denis Popescu a reușit să meargă mai departe. La aceeași probă, Alexandru Constantinescu a fost al 37-lea în clasamentul general, cu 55,02 secunde, iar Tudor-Andrei Iordache a ocupat locul 42, cu 55,58 secunde.

Au mai concurat Patrick Dinu, la 50 m liber, și Darius Coman, Andrei Badea și Matei State, la 200 m mixt. Niciunul nu a obținut calificarea în semifinale. Theodor Proca, în finala de la 1.

500 m liber Tot sâmbătă seară, România va avea un reprezentant în finala probei de 1. 500 m liber. Theodor Proca, aflat la primul său Campionat European de seniori, va lua startul în ultimul act, programat de la 20:20.

Proca s-a calificat în finală după ce a stabilit în serii un nou record național , 14:57,97, devenind primul înotător român care coboară sub bariera de 15 minute în proba de 1. 500 m liber. Tânărul înotător a încheiat seriile pe locul 8, ultimul care asigura accesul în finală.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *