Investitorii de pe pieţele internaţionale de capital continuă să îşi majoreze expunerile pe acţiunile europene, pe măsură ce rezultatele financiare peste aşteptări ale companiilor şi rezilienţa economiei zonei euro reduc o parte din pesimismul care a dominat bursele în ultimele luni, conform FactSet. Furnizorul de date financiare spune că firmele europene sunt pe cale să raporteze o creştere de 22% a câştigurilor în trimestrul al doilea faţă de aceeaşi perioadă din 2025, cea mai bună evoluţie din 2022, când pieţele globale îşi reveneau după criza Covid-19.

Fondurile tranzacţionate la bursă cu expunere pe acţiuni europene au atras fluxuri nete pozitive în iulie, pentru prima dată de la izbucnirea conflictului dintre Statele Unite şi Iran, arată datele Bloomberg; produsele cu expunere pe active europene ale administratorului de investiţii BlackRock au atras 4,4 miliarde de dolari în aceeaşi perioadă. Reorientarea vine după ce rezultatele companiilor au rezistat presiunilor generate de preţurile mai ridicate la energie. Indicele Stoxx 600 Europe şi principalii indici naţionali – precum DAX din Germania, FTSE 100 din Regatul Unit şi CAC 40 din Franţa – au atins în ultima săptămână noi maxime istorice.

În plus, economia zonei euro a crescut cu 0,4% în trimestrul al doilea, peste aşteptările analiştilor şi în pofida presiunilor de pe piaţa energiei. Băncile s-au numărat printre companiile cu cele mai bune rezultate în sezonul raportărilor, susţinute de nivelul ridicat al ratelor şi de activitatea de tranzacţionare. De la începutul anului, indicele Stoxx Banks a avansat cu 21%, faţă de un câştig de 11,5% pentru Stoxx 600 Europe.

Sectorul tehnologic a contribuit, de asemenea, la evoluţia indicilor europeni, după ce producătorul olandez de cipuri ASML şi producătorul de cipuri pentru industria auto Infineon şi-au îmbunătăţit perspectivele privind veniturile pentru restul anului. Companiile energetice au beneficiat, la rândul lor, de preţurile ridicate ale petrolului şi gazelor. Pentru 2026, analiştii estimează o creştere a câştigurilor companiilor vest-europene de 13%-17%, evoluţie care ar putea susţine în continuare alocările către regiune şi diversificarea portofoliilor investitorilor, notează Financial Times.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels O veste bună dinspre sistemul bancar: creditele noi ale firmelor în lei au crescut cu peste 25% an/an în iunie. Şi creditele corporate în euro continuă ascensiunea. Revigorarea creditării firmelor poate indica şi valorificarea unor oportunităţi de investiţii în economie ZF Index Imobiliar.

Crângaşi, cartierul care s-a scumpit cel mai mult din Bucureşti: cu 30. 000 de euro mai mult pentru un apartament vechi cu trei camere faţă de acum un an Morphosis Capital vrea să facă exit din două afaceri pe care a pariat din primul fond – reţeaua de imagistică Medima şi lanţul de săli StayFit Gym. „Morphosis Capital Fund I se află într-o etapă matură a ciclului său de investiţii.

“ Calea ferată pierde pasageri chiar şi pe rutele „vedetă“, care leagă Capitala de munte şi de litoralul românesc. Traficul pe Bucureşti-Braşov a scăzut cu 8,7%, iar pe ruta vacanţelor, Bucureşti-Constanţa, cu 8,3% în S1 anul acesta Moody’s menţine ratingul României. Ce spune agenţia de rating despre deficit, perspectiva negativă, blocajul politic şi execuţia bugetară Join Up, agenţia de turism parte din grupul ucrainean cu acelaşi nume, şi-a dublat vânzările şi a intrat în doar trei ani în topul celor mai mari jucători din piaţă Bursă.

Finanţe personale. România a devenit subiect în teleconferinţele marilor companii: întrebări despre criza politică, a energiei, dosarul ROBOR şi consumul slab ZF Private Health. Doi medici stomatologi s-au mutat din Teleorman în Bucureşti şi şi-au deschis propria clinică.

„Pacientul îşi alege medicul, nu clinica“ CEC Bank pentru afaceri româneşti.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *