hand touching screen digital virtual futuristic interface icon ETF Exchange Traded Fund. Business stock market finance Index Concept.,Image: 676528065, License: Royalty-free, Restrictions: , Model Release: no

Activele fondului ETF Energie Patria – TradeVille au atins valoarea de 100,1 milioane lei la data de 23 iunie 2026, în creştere cu 283,5% în ultimele 12 luni şi de peste 15 ori în ultimii trei ani (ambele perioade încheiate la 31 mai 2026), se arată într-un comunicat. ETF Energie Patria – TradeVille a fost cel mai performant fond deschis de investiţii din România în ultimul an încheiat la 31 mai 2026, cu un câştig adus investitorilor de 73,4% în această perioadă (câştig net, după costurile plătite de fond), potrivit celui mai recent comunicat lunar publicat de AAF.

De asemenea, potrivit aceleiaşi surse, ETF Energie Patria – TradeVille a fost al doilea cel mai performant fond deschis de investiţii din România în ultimii trei ani încheiaţi la aceeaşi dată, cu un câştig net adus investitorilor de 163,0% (cel mai performant fond în ultimii trei ani a fost celălalt ETF al Patria Asset Management, ETF BET Patria – Tradeville, cu o creştere a valorii unităţii de fond de 170,4% în această perioadă). ETF Energie Patria – TradevVlle are ca strategie replicarea indicelui BET-NG dedicat sectorului energie şi utilităţi calculat de Bursa de Valori Bucureşti. Fondurile de tip ETF oferă publicului o variantă simplă şi modernă de a beneficia de performanţele celor mai importante companii listate la bursă, din diverse domenii de activitate, reiese din comunicat.

Patria Asset Management administrează două asemenea fonduri: ETF BET Patria – Tradeville şi ETF Energie Patria – Tradeville. În aceste fonduri pot investi orice persoane fizice sau juridice, rezidente sau nerezidente, iar investiţia se realizează prin orice intermediar autorizat să tranzacţioneze la BVB. „Atingerea valorii de 100 de milioane de lei pentru ETF Energie Patria – Tradeville arată interesul de care se bucură performanţele companiilor din sectoarele energie şi utilităţi în rândul investitorilor.

Prin acest ETF oferim oricărei persoane interesate o soluţie eficientă pentru a beneficia de profitabilitatea şi creşterea acestor companii. Peste nouă mii de investitori au investit deja în fond. ”, a afirmat Răzvan Paşol, director general al SAI Patria Asset Management.

Numărul de investitori în fondul ETF Energie Patria – Tradeville era de 9. 362 la 31 mai 2026, potrivit celor mai recente date publicate de fond, o valoare dublă faţă de numărul de investitori înregistrat la 31 mai 2025 (4. 635) şi de aproape cinci ori mai mare decât valoarea înregistrată în urmă cu trei ani, la 31 mai 2023 (1.

952 de investitori). Fondul ETF Energie Patria – Tradeville este listat la BVB şi se tranzacţionează cu simbolul PTENGETF. Fondul este un emitent lichid la bursă, înregistrând o valoare a tranzacţiilor de 75,6 milioane de lei în ultimul an încheiat la data curentă, reprezentând 136,4% din activul net mediu înregistrat de fond în această perioadă.

Dividendele încasate de ETF de la emitenţii acţiunilor din portofoliu sunt reinvestite de către acesta şi contribuie la creşterea performanţelor. Investitorii în ETF-uri nu plătesc niciun cost direct către fonduri sau administratorul lor, aceştia plătind doar comisioanele de tranzacţionare intermediarului prin care realizează tranzacţii la bursă. ETF-urile Patria beneficiază de serviciile de furnizor de lichiditate ale SSIF TradeVille, acesta asigurând lichiditatea pentru investitorii care vor să cumpere sau să vândă unităţile de fond la bursă.

Depozitarul celor două fonduri este BRD SocGen. Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels Vrei să afli cum se iau deciziile într-un business de 10 mld. lei?

Alexandru Chiriţă, CEO, Electrica: Caut trei tineri care să stea o lună lângă mine şi echipa executivă Nokian Tyres, investiţia de 650 mil. euro din Oradea, a ajuns la 560 de locuri de muncă create. „Continuăm angajările“ Bursă.

Transport Trade Services mizează pe o recoltă de cereale „între foarte bună şi excepţională“ în 2026 Spre o soluţie de compromis.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *