♦ Randamentele generate de bursă atrag tot mai mulţi investitori în fonduri mutuale: Toţi marii administratori şi-au majorat activele în ultimul an ♦ BT Asset Management şi-a dublat activele la 12 mld. lei şi a ajuns liderul industriei, urmat de BRD AM cu 11 mld.

lei şi Raiffeisen AM cu 9 mld. lei. Fondurile de acţiuni se apropie de cele de obligaţiuni şi venit fix ca valoare a activelor.

Diferenţa s-a redus la circa 500 de milioane de lei în iulie, de la aproximativ 7 miliarde în ianuarie. „Cred că intrările în fondurile de acţiuni locale sunt la un nivel record în acest an. În acelaşi timp, sectoarele bine reprezentate pe bursa noastră au performat bine şi la nivel global“, spune CEO-ul unei companii de gestionare a investiţiilor Activele nete ale celor 291 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, au crescut cu 30% de la începutul anului, ajungând la peste 80 de miliarde de lei.

ETF-urile (fondurile tranzacţionate la bursă) au câştigat tot mai multă popularitate anul acesta, urcând în unele şedinţe în clasamentul celor mai tranzacţionate instrumente de la BVB Cele mai performante fonduri deschise locale au livrat randamente cuprinse între 80% şi 90% între iulie 2025 şi iulie 2026. Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels Victor Căpitanu, One United: Mergem după infrastructură. Metroul şi drumurile lărgite au transformat zone abandonate în cele mai bune adrese din Bucureşti România e la jumătatea topului UE după marjele la creditele corporate.

Mai pot scădea marjele? Antreprenori locali. Construcţii Erbaşu estimează plus 10% la afaceri pentru 2026 şi are proiecte de 5 mld.

euro asigurate până în 2030 Cum a ajuns grupul elen PPC să poarte discuţii avansate pentru preluarea retailerului electro-IT Flanco? S-a uitat la eMAG, dar nu s-a înţeles cu Naspers pe preţ Fondul de private equity Hg a anunţat preluarea controlului ENTERSOFTONE, grupul care a reunit BITSoftware şi SoftOne România, la o evaluare de circa 1 mld. euro.

Hg avea deja o legătură cu piaţa românească de software prin Visma, grup în care deţine o participaţie majoritară. Visma a făcut în România două achiziţii – SmartBill şi Keez Bursă. Cum au schimbat creşterile de la Bursa de Valori piaţa fondurilor de investiţii Cum a devenit un colos din China proprietarul celui mai mare parc solar din România.

Chinezii nu vând doar panouri, ci cumpără producătorii care fac energie cu tehnologia lor ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Adrian Codirlaşu, preşedintele CFA România: Riscul de retrogradare a României în categoria „junk“ va rămâne ridicat mult timp de acum încolo Afaceri de la Zero. Cristina Bănică a pornit Măriuk în concediul de creştere a copilului şi a transformat pasiunea pentru textile într-un business cu lenjerii de pat personalizate Bursă.

Bursa schimbă din nou direcţia în timpul zilei: BET a coborât marţi cu 1% şi a închis şedinţa cu plus 0,7%. Digi şi Hidroelectrica, în topul creşterilor. „Pieţele financiare continuă să fie influenţate de un nivel ridicat de incertitudine politică şi economică“, spune reprezentantul unui administrator de fonduri.

ZF Real Estate by Storia. Romeo Ghica, Hercesa România: Bucureştiul stă mai prost în competiţia pentru investiţii imobiliare decât Sofia, Praga şi Madrid. Pierdem teren şi timp foarte preţios CEC Bank pentru afaceri româneşti un proiect ZF şi CEC Bank.

Ionuţ Lupu, JETOUR România: Fără mărcile chinezeşti, contracţia pieţei auto ar fi fost mult mai mare. Cu noul brand ţintim 1,5% din piaţă în 2027 Nadia Comăneci, mentor în proiectul GEN 10 lansat de Vodafone: Sportul nu pregăteşte doar campioni, dar formează şi adulţii de mâine.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *