Ceea ce a caracterizat în ultimii ani fondurile alternative de investiţii (fostele SIF-uri), respectiv faptul că sunt subevaluate, adică au o valoare de piaţă mai mică decât valoarea deţinerilor din portofoliu, încă se manifestă la Bursa de Valori Bucureşti, cu toate că principalii indici s-au apreciat puternic, iar acţiunile fostelor SIF-uri au urmat, la rândul lor, trendul ascendent din piaţă. Însă nu în acelaşi ritm, iar diferenţa dintre preţul din piaţă şi valoarea activelor nete rămâne considerabilă.