Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Sursa foto: Forţele Aeriene Române/Forțele Aeriene declanșează „Burebista 26” Avioane militare vor zbura la joasă înălțime, iar convoaie cu tehnică și personal se vor deplasa pe șoselele din întreaga țară în perioada 14–25 septembrie. Acțiunile fac parte din exercițiul „Burebista 26”, organizat de Forțele Aeriene Române după un scenariu fictiv, cu participarea militarilor din forțele terestre și pentru operații speciale.
Forțele Aeriene Române desfășoară, între 14 și 25 septembrie, exercițiul „Burebista 26”, pe întreg teritoriul României, cu deplasări de tehnică militară și zboruri la joasă înălțime. Forțele Aeriene Române desfășoară, în perioada 14-25 septembrie, exercițiul militar „Burebista 26”, pe întreg teritoriul național. Exercițiul este unul „complex şi se desfăşoară după un scenariu fictiv”.
Scopul exercițiului este antrenarea „structurilor din Forțele Aeriene Române în context integrat şi interarme, pentru planificarea şi ducerea acţiunilor de luptă în cadrul operaţiei aeriene”. În perioada în care se desfășoară exercițiul vor avea loc deplasări de tehnică militară și personal pe rute terestre, precum și zboruri la joasă înălțime pe întreg teritoriul național, informează Statul Major al Forțelor Aeriene. „Burebista 26” este unul dintre exercițiile planificate de Armata României pentru 2026 și este dedicat Forțelor Aeriene.
Anterior, Forțele Aeriene Române au anunțat că pe întreg teritoriul țării au avut loc zboruri de antrenament cu avioane supersonice la joasă altitudine. „Aeronave ale Forțelor Aeriene Române, Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole și ale Statelor Unite ale Americii (tehnica aliată, dislocată în Baza 57 Aeriană „Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino” Mihail Kogălniceanu) vor executa, în perioada 07. 09.
2026 – 14. 09. 2026, zboruri de antrenament la înălțimi mici și în regim supersonic, pe întregul teritoriu al țării”, era precizat într-o informație de presă a Forțelor Aeriene Române.