Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. HealthyLife InspiRO Life FERMA DUTTON pe SkyShowtime Flexibilitatea, noul ritm al muncii Travel Sportz Fashion Timp liber ENTR Evenimente G4Debate Orașul meu Green News COHERO4EU Ochii pe rețele Tech Trends Showcase Apă și Energie Investiții la bursa WizzTravel Feed Your Brain Beach Please! Sweet Movie Mercedes-Benz (e)Sprinter: succesul afacerii mele!
4Mind Sport 2024 Home » Anchete » BREAKING: CCR a declarat constituțional ”amendamentul Fritz” introdus de PSD, în urma căruia șeful USR și-ar putea pierde mandatul de primar / ”Amendamentul Mirabela Grădinaru” cu dedicație pentru partenera lui Nicușor Dan, declarat neconstituțional SURSE BREAKING: CCR a declarat constituțional ”amendamentul Fritz” introdus de PSD, în urma căruia șeful USR și-ar putea pierde mandatul de primar / ”Amendamentul Mirabela Grădinaru” cu dedicație pentru partenera lui Nicușor Dan, declarat neconstituțional SURSE 17 aug. 2026 • 1439 Damian Matei • Mihai Roman Anchete –> SHARE: WhatsApp icon Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea Adaugă-ne ca sursă preferată Urmărește-ne in Discover Ascultă articolul CCR a declarat luni constituțional ”amendamentul Fritz” introdus de PSD, în urma căruia șeful USR și-ar putea pierde mandatul de primar, au declarat pentru G4Media surse oficiale. Amendamentul a fost declarat constituțional cu un vot de 5 la 3.
Așa-numitul „amendament Fritz” reprezintă o modificare depusă de PSD la proiectul de lege privind reforma sistemului de integritate (legea ANI), proiect ce constituie un jalon esențial în PNRR. Prevederea stipulează că demnitarii și aleșii locali față de care s-a constatat definitiv o stare de incompatibilitate sau conflict de interese anterior intrării în vigoare a noii legi își pierd automat mandatul în termen de 30 de zile. Opoziția și experții juridici au acuzat faptul că textul a fost introdus „cu dedicație” împotriva primarului Timișoarei și liderului USR, Dominic Fritz — vizat de o decizie privind un conflict de interese administrativ —, avertizând că măsura încalcă principiul constituțional al neretroactivității legii.
Tot luni, ”amendamentul Mirabela Grădinaru” cu dedicație pentru partenera lui Nicușor Dan, a fost declarat neconstituțional. Amendamentul a fost declarat neconstituțional în unanimitate. Potrivit amendamentului AUR, „soțul, soția sau persoana care are relații asemănătoare acelora dintre soți” cu demnitarii prevăzuți în lege „are obligația de a depune declarația de avere și declarația de interese”.
De asemenea, la dosarul cu biodiversitatea a fost respinsă sesizarea de neconstituționalitate depusă de AUR. Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a validat hotărârea Curții de Apel Timișoara prin care s-a reținut starea de conflict de interese a primarului Municipiului Timișoara, Dominic Fritz . „Respinge recursul declarat de recurentul – reclamant Fritz Dominic Samuel împotriva Încheierii din 26 ianuarie 2026 şi a Sentinţei civile nr.
63 din 10 februarie 2026 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată astăzi, 18 iunie 2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei” După alegerile locale din 27 septembrie 2020, dar înainte ca Dominic Fritz să-și preia mandatul pe 30 octombrie, fostul primar al Timișoarei, Niclae Robu, a semnat un referat de aprobare a unui proiect de hotărâre de Consiliu Local prin care se aproba plan urbanistic zonal cerut de un dezvoltator imobiliar.
Documentația fusese întocmită de o firmă de arhitectură la care era angajat și asociat un arhitect care era și consilier local USR. Acesta îl împrumutase pe Domnic Fritz cu 25. 000 de lei pentru campania electorală.