Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. HealthyLife InspiRO Life FERMA DUTTON pe SkyShowtime Flexibilitatea, noul ritm al muncii Travel Sportz Fashion Timp liber ENTR Evenimente G4Debate Orașul meu Green News COHERO4EU Ochii pe rețele Tech Trends Showcase Apă și Energie Investiții la bursa WizzTravel Feed Your Brain Beach Please! Sweet Movie Mercedes-Benz (e)Sprinter: succesul afacerii mele!
4Mind Sport 2024 Home » Articole » Brazilia: La 80 de ani, preşedintele Lula da Silva se declară a fi în „plină formă” şi gata pentru al patrulea mandat Brazilia: La 80 de ani, preşedintele Lula da Silva se declară a fi în „plină formă” şi gata pentru al patrulea mandat 02 aug. 2026 • 845 Redacția • Articole –> SHARE: WhatsApp icon Photo by ANGELA WEISS / AFP Adaugă-ne ca sursă preferată Urmărește-ne in Discover Ascultă articolul Preşedintele de stânga al Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, în vârstă de 80 de ani, s-a afirmat duminică „într-o formă excelentă”, la lansarea campaniei pentru un al patrulea – şi ultim – mandat la alegerile din octombrie, relatează AFP preluată de Agerpres. Revenit la putere în 2023 după două mandate anterioare (2003-2010), Luiz Inacio Lula da Silva a fost nominalizat oficial în faţa a circa 3.
000 de susţinători ai săi veniţi la convenţia Partidului Muncitorilor (PT) desfăşurată la Sao Paulo, centrul economic al principalei puteri din America Latină. Mulţimea a scandat „Lula, luptătorul poporului brazilian” şi a fluturat steaguri roşii ale PT, alături de pancarte cu sloganuri precum „Brazilia nu se va preda”. Fostul muncitor în fabrică şi lider sindical, o figură dominantă a politicii braziliene timp de decenii, urmează să se confrunte în alegeri cu Flavio Bolsonaro, senator în vârstă de 45 de ani şi fiul fostului preşedinte de extremă-dreapta Jair Bolsonaro (2019-2022), arestat pentru tentativă de lovitură de stat, după ce a încercat să se agaţe de putere în ciuda înfrângerii sale în alegerile din 2022, aminteşte AFP.
Lula a încercat duminică să convingă mulţimea că vârsta sa nu reprezintă o problemă. „Vreau să lupt împotriva bătrâneţii”, a afirmat el, descriindu-şi rutina zilnică de exerciţii fizice. Lula a menţionat şi vedetele fotbalului Lionel Messi şi Cristiano Ronaldo – care au participat la şase Cupe Mondiale -, spunând că el va juca o „a şaptea”: a şaptea sa candidatură la preşedinţie.
Ulterior, a promis el, va pleca „în vacanţă pentru a flirta” cu a treia sa soţie, Rosangela „Janja” da Silva, în vârstă de 59 de ani. Aceasta se afla de altfel lângă el, purtând un tricou cu o fotografie a lui Lula din copilărie. Campania se desfăşoară pe fondul influenţei preşedintelui american Donald Trump, care este un aliat al familiei Bolsonaro şi a susţinut recent mai mulţi candidaţi de dreapta victorioşi din America Latină.
La evenimentul de duminică, Lula nu l-a menţionat direct pe actualul lider de la Casa Albă, deşi tema „suveranităţii” – un pilon central al viitoarei sale campanii – a fost omniprezentă la convenţie şi el însuşi a vorbit în faţa unui steag brazilian de mari dimensiuni. În iulie, Statele Unite au impus două runde de tarife vamale asupra produselor braziliene, invocând presupuse practici comerciale neloiale. La începutul lui iunie, Lula l-a denunţat pe rivalul său Flavio Bolsonaro drept „trădător al naţiunii”, susţinând că i-ar fi îndemnat pe americani să lovească în economia braziliană.
Flavio neagă acest lucru. Potrivit unui sondaj recent realizat de institutul Datafolha, Lula ar obţine 48% din voturi într-un al doilea tur de scrutin, comparativ cu 43% pentru adversarul său. În 2022, candidatul stângii a câştigat la o diferenţă foarte mică, iar ţara rămâne profund polarizată.
