Braşovul este primul solicitant care a depus o cerere de finanţare pentru realizarea unui tren metropolitan, suma solicitată cifrându-se la aproximativ 1,5 miliarde de lei, echivalentul a peste 230 de milioane de euro, a anunţat, luni, Primăria municipiului, potrivit Agerpres. Astfel, cererea a fost depusă de Asociaţia de Transport, în parteneriat cu municipalitatea braşoveană şi [] © G4Media.