Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată hepta/ Premierul interimar critică dur „patriotismul de fațadă” promovat în Parlament Ilie Bolojan a reacționat la proiectul privind drapelul național cu un mesaj tranșant: „Patriot nu este cel care face paradă cu acest lucru, ci omul care își întreține familia”. Premierul interimar a fost întrebat în timpul unui interviu acordat postului B1TV despre inițiativa privind drapelul național .
„Partea de credință, partea de patriotism, ele se gestionează într-o manieră discretă, într-o manieră personală și degeaba, te duci în fiecare duminică și faci paradă la o biserică dacă în cursul săptămânii încalci toate perceptele creștine, n-ai făcut nimic. Degeaba te duci în piața tricolorului, săruți drapelul, participi la toate manifestările, dacă atunci când ești pe o funcție publică, îți bați joc de banii publici, nu duci proiectele până la capăt”, a explicat Ilie Bolojan. Premierul interimar a precizat cum vede el noțiunea de patriotism „Patriot nu este cel care face paradă de acest lucru, ci omul care își întreține familia, care merge și lucrează din greu, funcționarul public, care poate nu apucă niciodată să participe la o paradă, dar care își face datoria acolo în birou, asta este o formă de patriotism.
Sigur, partea de manifestări publice este una, dar a ne duce într-un exces, cu siguranță nu ajută”, a precizat Ilie Bolojan. Un proiect de lege inițiat de AUR, adoptat de Senat în 2023, a fost introdus pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților din această săptămână, deși comisiile de specialitate nu au întocmit încă raportul asupra propunerii. Inițiativa privind proclamarea Zilei Drapelului Național al României prevede amenzi de până la 10.
000 de lei pentru oficialii care refuză să sărute Drapelul Național și sancțiuni de 20. 000 de lei pentru instituțiile media care nu alocă 30 de minute de emisie în ziua dedicată sărbătoririi drapelului. Proiectul mai prevede amenzi de până la 30.
000 de lei pentru autoritățile locale care nu amenajează, în termen de 45 de zile de la promulgarea legii, un loc public care să poarte denumirea „Piața Tricolorului”. Citește pe Antena3. ro Bărbatul care a găsit lingouri de aur în timp ce își săpa piscina în curte a primit o veste uluitoare.
Cine păstrează, de fapt, comoara × Citește pe LongevityMagazine. ro Kafka a anticipat burnoutul acum 100 de ani: iată citatul din Metamorfoza care explică de ce nu te poți opri din muncă Citește pe Fanatik. ro Adevărul despre transferul lui Ștefan Baiaram de la Universitatea Craiova: „Există interes, dar NU de la PAOK!