Întrebat despre posibilitatea formării unui nou Guvern și despre condițiile în care PNL l-ar putea susține, Bolojan a spus că România are nevoie de un Executiv cu puteri depline, dar și de unul care să continue măsurile începute. „România, în afară de faptul că are nevoie de un guvern cu puteri depline, are mai mult decât atât nevoie de un guvern care nu deraiează lucrurile”, a declarat Bolojan, la Digi24.

El a precizat că viitorul Guvern trebuie să mențină direcția de reducere a deficitului, să controleze cheltuielile și să continue reformarea companiilor de stat. „Care menține direcția pe care am început-o de a corecta deficitele, care controlează cheltuielile bugetare, care elimină risipa în continuare, care reformează companiile de stat și care face în așa fel încât ca 2027 să ne prindă cu un buget care garantează predictibilitatea cheltuielilor și ține linia normală”, a spus liderul PNL. Bolojan afirmă că, în aceste condiții, PNL nu ar avea o problemă să susțină un nou Executiv.

„Dacă se întâmplă asta, dacă vedem un astfel de guvern, atunci nu e o problemă ca PNL să îl susțină”, a declarat el. Discuțiile pentru Guvern, reluate în septembrie Liderul PNL consideră că e nevoie de anumite formule care să adune niște forțe politice pentru a putea trece un guvern. El a explicat că luna septembrie va fi un moment important pentru reluarea discuțiilor, odată cu revenirea Parlamentului din vacanță.

„În luna septembrie reintră Parlamentul în activitate, vor fi toți parlamentarii aici prezenți și este un moment conform să se reia activitățile legate de formarea Guvernului”, a afirmat Bolojan. Bolojan despre Grindeanu Întrebat dacă PNL ar susține un Guvern condus de Sorin Grindeanu, Bolojan a spus că persoana premierului contează. „Contează și persoana primului ministru”, a spus Bolojan.

El a invocat lipsa de încredere în PSD, afirmând că „în condițiile în care un partid cu un președinte și-a încălcat înțelegerile, și-a mințit partenerii, e greu de presupus că mai poți să ai încredere în angajamentele pe care un partid cu o formulă de conducere de genul acesta și le-a mai luat”. Întrebat dacă, în aceste condiții, spune „nu” unui Guvern condus de Sorin Grindeanu, Bolojan a răspuns: „Nu am de unde să știu ce va face președintele României”. El a precizat că președintele va trebui să facă o nominalizare pentru funcția de premier, iar persoana nominalizată va trebui să găsească o formulă de majoritate parlamentară pentru instalarea Guvernului.

Bolojan a fost întrebat și despre varianta ca Alexandru Nazare să fie premier. Liderul PNL a spus că nu dorește să facă speculații, dar a apreciat colaborarea cu ministrul Finanțelor: „Este un ministru care, alături de ceilalți miniștri, și-a făcut datoria în acest Guvern.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *