http://www.dreamstime.com/stock-images-gas-station-pump-nozzles-image31813344

Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.

Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. Acesta afirmă că a primit avize favorabile de la Comisia pentru industrii, condusă de Bende Șandor (UDMR), Comisia pentru muncă, condusă de Adrian Solomon (PSD), respectiv Comisia pentru politică economică, condusă de Costel Dunava (PSD), însă PNL a refuzat să convoace ședința Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, condusă de Bogdan Huțucă. „Prin această decizie, PNL a blocat practic adoptarea actului normativ prin care situația de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere era prelungită până la 30 noiembrie 2026, iar limitarea adaosului comercial la benzină și motorină continua în aceeași perioadă.

Asta după ce, ieri (luni – n. r. ), împreună cu liderul deputaților PSD, Ovidiu Popa, am depus amendamentele necesare pentru ca aceste măsuri să nu se oprească la 30 iunie, ci să continue până la 30 noiembrie 2026, ca măsură de protecție în fața unor noi creșteri de preț.

Din păcate, nota de plată nu va fi achitată de cei care au ridicat mâna împotrivă, ci de fiecare român care alimentează”, mai spune Ivan. Fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, spune că a depus, luni, împreună cu alți parlamentari PSD, un amendament pentru ca măsura de reducere cu 36 de bani pe litru la motorina standard să fie prelungită cu încă trei luni, în contextul în care această măsură urmează să expire la 30 iunie.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *