Bogdan Ivan, fost ministru al Energiei, a comunicat, duminică seara, în unei intervenții la Antena 3 CNN, că grupul 5 de la Turceni, care a fost oprit din cauza unor defecțiuni tehnice, urmează să fie repornit luni. El a afirmat că acesta a fost separat în cursul zilei de duminică și că repornirea este programată pentru luni după-amiază.
„Va fi repornit mâine (luni n. r. ).
Chiar astăzi am discutat cu foștii mei colegi din Complexul Energetic Oltenia. El a fost separat în cursul zilei de astăzi. Mâine la ora 15 va injecta energia în Sistemul Energetic Național undeva la 220 de megawați”, a afirmat Ivan la Antena 3 CNN.
Situația actuală nu permite repornirea reactorului 2 al Centralei de la Cernavodă Întrebat despre situația de la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă, Bogdan Ivan a afirmat că reactorul 2 nu poate fi repornit în acest moment, pentru că nu există suficientă apă pentru sistemul de răcire. „De la Cernavodă am datele publice, pentru că am discutat și cu cei de acolo care mi-au spus că nu reușesc în momentul de față să repornească măcar reactorul numărul 2 în condițiile în care nu au suficientă apă pentru răcire”, a spus fostul ministru al Energiei. Totodată, Ivan a criticat și modul în care a fost gestionată problema din zona de captare a apei pentru Cernavodă, făcând referire la lucrările care, în opinia sa, ar fi trebuit realizate pentru a preveni agravarea situației.
„Nu e cineva care a adus seceta. Dar faptul că am văzut mai multe acțiuni de PR, acea stâncă care ba explodează, ba sunt 2 centimetri, ba nu sunt ăia 2 centimetri () au făcut o confuzie întreagă”, a afirmat ministrul. Ivan: Autoritățile ar fi trebuit să intervină mai devreme Potrivit lui fostului ministru al Energiei, autoritățile ar fi trebuit să intervină mai devreme pentru a menține un nivel suficient al apei în zona respectivă.
„În loc să se ocupe de ce trebuia să facă de la început, anume să dragheze acea zonă, să redirecționeze cursul de apă, s-a ajuns la acea situație de compromis. Din ceea ce se vede din afară, pare că toată această situație extrem de gravă a fost gestionată cu foarte mare amatorism”, a afirmat Bogdan Ivan la Antena 3 CNN”, a conchis Ivan. Guvernul a comunicat măsuri pentru menținerea răcirii Centralei de la Cernavodă Sâmbătă, Guvernul a comunicat că în cursul zilei de vineri, Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a aprobat noi măsuri de urgență pentru asigurarea debitului de apă necesar sistemelor de răcire ale Centralei nucleare de la Cernavodă.
Potrivit Guvernului, printre noile măsuri se numără continuarea lucrărilor de dragare în zona Cernavodă, construirea unui epiu pe Dunărea Veche și suplimentarea debitului prin eliberarea de apă din acumulările de pe râul Olt. România este în stare de alertă energetică , din 1 august, după oprirea primului reactor de la Cernavodă (700 MW), din cauza debitelor foarte scăzute ale Dunării, care au dus și la înjumătățirea producției celor două hidrocentrale de pe fluviu de la intrarea în țară, cu o cotă de 10-15% din totalul generat la nivel multianual. Pe 13 august a fost oprit și al doilea reactor al centralei care asigură, în condiții normale de funcționare, aproximativ 20% din producția națională de energie.