Regizorul Tudor Giurgiu, inițiatorul Festivalului TIFF, a dezvăluit la Bistrița detalii din documentarul „Nadia”, pe care îl regizează împreună cu Cristian Pascariu și Tudor D. Popescu și pe care speră să-l termine în iunie 2027. Prezent în oraș pentru proiecția specială a ultimului său lungmetraj, „3 zile în septembrie”, el le-a arătat spectatorilor și un fragment din noul film, despre viața Nadiei Comăneci și despre felul în care Securitatea a urmărit-o.
Giurgiu a spus că proiectul e complicat și că echipa a aflat lucruri la care nu se aștepta. Protagonista este o persoană discretă, care a vorbit mai puțin decât alte gimnaste din generația ei, mai deschise față de public. Cineastul vede în povestea ei o formă de conviețuire cu abuzul, când metodele „ciudate” ale vremii treceau drept ceva de la sine înțeles.
Ca exemplu, regizorul a readus în discuție Campionatele Europene de la Praga din 1977, la un an după medaliile de aur de la Montreal. În finala pe aparate, gimnastele române ar fi fost dezavantajate de arbitri, într-o perioadă în care juriile din blocul estic ar fi favorizat sovieticele, iar cele din Vest ar fi sprijinit echipa României. Cristian Țopescu comenta atunci vehement jurizarea. Giurgiu a notat că, deși îl respectă ca mare comentator, după vocea lui părea că România e furată mereu, ceea ce e „destul de discutabil”.
Potrivit relatării sale, Nicolae Ceaușescu ar fi sunat la Ambasada României din Praga și ar fi ordonat retragerea echipei din arenă. Securiștii au intrat în sală și le-au scos pe gimnaste aproape pe sus. Aveau 15-16 ani și nu înțelegeau ce se petrece. Un avion trimis de Ceaușescu le-a adus la București în miezul nopții, iar la aeroport le aștepta o mulțime de câteva sute de iubitori ai gimnasticii, care le-au aplaudat. Pentru multe dintre ele, a spus regizorul, a fost un moment straniu.
Surpriza serii a venit din sală. Florin Chereji, fostul președinte al Asociației Bistrița Civică, a confirmat că a fost printre cei care le-au întâmpinat pe gimnaste la Otopeni, pe vremea când era student la București. Regizorul i-a propus, între glumă și serios, să apară în documentar.
Giurgiu a vorbit și despre perioada de după noiembrie 1989, când Nadia Comăneci a fugit din țară cu puțin timp înainte de Revoluție. În SUA a fost primită ca o mare vedetă, dar adaptarea a fost grea: ajunsese, în cuvintele regizorului, într-o lume pe care nu o înțelegea. Drumul ei din 1990 până azi este, spune el, una dintre axele filmului.
Sursă text și foto: Bistrițeanul — articolul original