Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată hepta/ Cseke Attila a cerut oficial marți tăierea blocajelor birocratice și accelerarea procedurilor de recepție. Cursă contracronometru pentru noile unități medicale din bani europeni.
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a cerut ferm marți ca toate procedurile de recepție pentru spitalele construite prin PNRR să fie accelerate la maximum. Obiectivul oficialului este deschiderea și operaționalizarea lor rapidă, pentru ca pacienții să beneficieze cât mai repede de noile dotări. Solicitarea a fost făcută în cadrul unei videoconferințe cu reprezentanții spitale lor aflate în construcție prin PNRR, ai companiilor constructoare și ai autorităților locale, în care a fost analizat stadiul investițiilor și respectarea termenelor asumate.
Ministrul interimar a cerut ca acolo unde lucrările permit acest lucru, recepția trebuie să înceapă înainte de termenul-limită de 31 august 2026, pentru ca proiectele să fie închise la timp și unitățile medicale să poată intra în etapa de operaționalizare. Datele arată că șapte dintre cele opt spitale finanțate prin PNRR au ajuns la un grad de execuție cuprins între 91% și 100%. Singura excepție este proiectul Spitalului Județean de Urgență Constanța – Mama și Copilul, care a ajuns la 69% grad de execuție.
Investiția va continua după 31 august 2026 prin Programul Operațional Sănătate, însă ministrul a cerut decontarea unui volum cât mai mare de lucrări din fondurile PNRR. „Din partea Ministerului Sănătății nu există blocaje. De acum înainte, fiecare zi contează.
Constructorii, beneficiarii și autoritățile locale trebuie să accelereze ritmul de lucru și să înceapă procedurile de recepție imediat ce stadiul lucrărilor permite acest lucru. Obiectivul este unul singur: finalizarea acestor spitale și punerea lor în slujba pacienților, fără întârzieri. România are nevoie de spitale noi.
”, a afirmat ministrul interimar al Sănătății. Ministerul Sănătății a comunicat că va continua monitorizarea șantierelor și va urmări respectarea graficelor de execuție până la finalizarea tuturor investițiilor.