Banca Europeană de Investiţii (BEI) acordă un împrumut de 100 milioane euro subsidiarei de leasing a BRD Groupe Société Générale, împrumutul urmând să susţină finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri), dar şi a companiilor cu capitalizare medie (Mid-Caps) care realizează investiţii în diverse sectoare ale economiei. „Parteneriatul nostru de lungă durată cu Banca Europeană de Investiţii reflectă angajamentul comun de a sprijini creşterea şi rezilienţa economiei româneşti.

Această nouă facilitate de finanţare ne va permite să oferim IMM-urilor şi companiilor cu capitalizare medie un acces îmbunătăţit la finanţare pe termen lung, în condiţii atractive, ajutându-le să investească în extindere, inovare, productivitate şi dezvoltare sustenabilă”, a afirmat Gabriel Mihai, Director General al BRD Sogelease. Din valoarea totală a împrumutului, 15% este rezervată proiectelor verzi, inclusiv investiţiilor în eficienţă energetică, energie regenerabilă şi transport sustenabil. „În economia de astăzi, aflată într-o schimbare rapidă, accesul la finanţare reprezintă un factor-cheieal competitivităţii”, a afirmat Ioannis Tsakiris, Vicepreşedinte al Băncii Europene de Investiţii.

„Prin parteneriatul cu BRD Sogelease, mobilizăm investiţii acolo unde contează cel mai mult: în rândul antreprenorilor români. Această finanţare va ajuta companiile să devină mai reziliente, mai inovatoare şi mai bine pregătite pentru oportunităţile viitorului. ” Banca estimează că aproximativ 80% din împrumutul BEI va fi utilizat în regiunile mai puţin dezvoltate ale României, cunoscute la Uniunii Europene drept regiuni de coeziune.

Noua operaţiune se bazează pe colaborarea anterioară dintre BEI şi BRD Sogelease IFN, care a inclus împrumuturi în valoare totală de 305 milioane euro acordate în ultimul deceniu. Grupul Băncii Europene de Investiţii ( BEI ) este componenta de finanţare a Uniunii Europene, deţinută de cele 27 de state membr. În 2025, Grupul BEI a încheiat contracte noi de finanţare şi consultanţă în valoare de 100 miliarde euro pentru peste 870 de proiecte.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels Care sunt domeniile de interes pentru fondurile de private equity din România. Szabolcs Nemes, Roland Berger: Sănătatea rămâne pe locul întâi, dar vedem că energia şi utilităţile iau faţa IT-ului pentru a ocupa poziţia secundă Apetitul românilor pentru consum pe credit a rămas temperat în S1/2026. Dobânda medie, tot peste 10% Ovidiu Pinghioiu, directorul general al Cegeka România: Dacă nu avem juniori în urmă­torii cinci-zece ani, nu vom avea IT peste 30 de ani Bursă.

Finanţe personale. Acţiunile OMV Petrom se tranzacţionează pe Bursă la un raport preţ/profit de 28, cel mai ridicat nivel de după 2015 Cine mai angajează în România? Construcţiile, transporturile şi HoReCa ţin piaţa muncii în mişcare Business sportiv.

Canotajul, unul dintre cele mai medaliate sporturi din România, nu are o infrastractură cu care să se mândrească, dar abia pune bazele primei arene olimpice. Cum reuşeşc sportivii să facă performanţă şi să aducă medalii unei ţări care nici măcar o arenă olimpică nu le-a oferit până acum? Din hub imaginar, România, plină de resurse, a devenit o vulnerabilitate regională: România trebuia să aibă în centrale pe gaz 4.

000 MW anul acesta. Dar nimic nu a fost finalizat, iar acum guvernul a ajuns la etapa de închis fabrici în lipsa energiei Ungaria, o ţară de două ori mai mică decât România ca populaţie şi suprafaţă, produce medicamente de 3,4 mld. euro pe an, faţă de 1,4 mld.

euro România. Ungaria este pe excedent la medicamente. România este pe deficit, importă de 6 mld.

euro şi exportă sub 2 mld. euro Creditele ipotecare noi în lei au depăşit 27 mld. lei în S1/2026, fiind în scădere faţă de S1/2025.

Dar băncile au coborât dobânzile în lunile mai şi iunie, dând un impuls creditării. Soldul ipotecarelor în lei trece de 110 mld.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *