Senatorul AUR, Petrisor Gabriel Peiu, participa la sedinta plenului reunit al Parlamentului in care este prezentata motiunea de cenzura indreptata impotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, eveniment desfasurat in Bucuresti, miercuri, 29 aprilie 2026. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Petrișor Peiu a explicat că România ar trebui mai întâi să îndeplinească criteriile necesare, iar abia apoi să înceapă o dezbatere serioasă privind trecerea la moneda euro. „AUR crede că nu este momentul potrivit să avem această discuție, pentru că nu îndeplinim niciuna din condiții.

Dacă am îndeplinit condițiile, ar trebui să avem o dezbatere serioasă”, a afirmat Peiu la Digi24. Criteriile pentru euro, indicator al sănătății financiare a statului Senatorul AUR a spus că aceste criterii sunt importante în primul rând pentru sănătatea financiară a statului, nu doar pentru trecerea la moneda unică. „Criteriile alea de trecere la euro sunt criterii de sănătate financiară, nu neapărat de trecere la euro.

Adică eu trebuie să am în vedere acele criterii, nu pentru că ele mă duc în zona monedei unice, ci pentru că pe aia e sănătatea financiară a unui guvern, a unei administrații”, a spus Peiu. Peiu: Discuția despre euro, abia după 4-5 ani Întrebat dacă AUR susține trecerea la euro, Peiu a răspuns: „Eu personal nu susțin trecerea la euro acum. Cred că după 4-5 ani în care am atinge acele condiții, am putea să avem o discuție”.

Potrivit poziției exprimate de Peiu, trecerea la euro este exclusă în acest moment. Nicușor Dan: există acord politic pentru trecerea la euro Nicușor Dan a afirmat la începutul lunii august că există un acord politic pentru ca România să treacă la euro și că viitorul Guvern ar urma să pregătească o foaie de parcurs pentru acest obiectiv. Președintele a spus că aderarea la zona euro trebuie să fie o prioritate, chiar dacă este un proces de durată.

În același timp, el a accentuat că România trebuie să îndeplinească mai întâi criteriile necesare pentru adoptarea monedei unice, iar pregătirea pentru acest pas trebuie începută din timp. Ulterior, președintele a revenit asupra subiectului și a precizat că trecerea la euro este un proces de durată, care trebuie însă prioritizat.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *