Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Restricții de tonaj pe mai multe drumuri din România, cu ocazia sărbătorii Maicii Domnului. Restricții de tonaj în acest weekend pe mai multe drumuri de interes național, printre care Autostrada Soarelui, DN7 Pitești-Râmnicu Vâlcea și șoseaua care leagă Agigea de Mangalia, cu ocaziasărbătorii Adormirii Maicii Domnului.

Poliția Română a transmis că va impune restricții de tonaj, pentru a evita aglomerația tradițională de la mijlocul lunii august, când majoritatea românilor aleg să plece în concedii pe litoral sau în zonele montane. Acestea prevăd că autovehiculele care cântăresc mai mult de 7,5 tone vor avea un interval limitat în care vor putea accesa aceste artere. Pe ruta Agigea-Mangalia, în acest weekend, vor fi restricții de circulație pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, după cum urmează: pe 14 august, restricții între orele 16:00- 22:00; pe 15 și 16 august, restricții între orele 06:00- 22:00.

Pe A2, pe sensul București (intersecția A2 cu DNCB) – Fundulea – Lehliu – Fetești – Cernavodă – Constanța (intersecția A2 cu A4), vor fi următoarele restricții pentru aceeași categorie de vehicule: 14 august (12:00 – 22:00) 15 august (06:00 – 22:00). Totodată, pe sensul de mers Constanța-București, vor fi restricții pentru vehiculele de peste 7,5 tone după cum urmează: pe 14 august, restricții între orele 16:00- 22:00; pe 15 și 16 august, restricții între orele 06:00- 22:00; pe 17 august, restricții între orele 12:00 – 22:00. Vor exista restricții de tonaj și pe unele drumuri alternative autostrăzii Soarelui.

Duminica, dinspre Murfatlar spre Cernavodă se va putea circula cu mașini care cântăresc mai mult de 7,5 tone doar în afara intervalului 6:00- 22:00. Pe drumul care leagă Pitești de Râmnicu Vâlcea vor fi restricții de tonaj pentru aceleași categorii de vehicule. Și în continuarea acestui drum, până la Veștem (intersecția DN7 cu DN1).

Măsurile vor fi valabile pe ambele sensuri de mers, după următorul program: pe 14 august, între orele 18:00- 22:00; pe 15 și 16 august, între orele 06:00- 22:00. Autoritățile mai precizează că aceste restricții nu se aplică vehiculelor care transportă persoane.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *