Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Sursa foto: Jurnalul/Asterii de toamnă, vedetele lunii septembrie Când majoritatea florilor din grădină încep să-și piardă strălucirea, o plantă aparent modestă își începe adevăratul spectacol. Asterii de toamnă se acoperă de zeci sau chiar sute de flori mici, în nuanțe de violet, lila, roz, albastru sau alb, și pot continua să înflorească până când temperaturile scad serios.
Sunt plante spectaculoase, dar surprinzător de ușor de crescut. O tufă bine instalată poate reveni an după an, devenind tot mai bogată, iar florile sale sunt o sursă importantă de hrană pentru albine, fluturi și alte insecte într-o perioadă în care nectarul începe să fie mai greu de găsit. Numele aster provine din grecescul astḗr, care înseamnă „stea”, o trimitere evidentă la forma florilor.
Plantele pe care continuăm să le numim popular asteri de toamnă aparțin mai multor specii. Multe dintre cele cultivate în grădinile europene și numite cândva Aster sunt astăzi încadrate botanic în genul Symphyotrichum. Printre cele mai cunoscute se numără Symphyotrichum novi-belgii și Symphyotrichum novae-angliae, alături de numeroase soiuri și hibrizi.
În funcție de varietate, plantele pot forma tufe compacte sau pot depăși un metru înălțime. Unele exemplare viguroase ajung considerabil mai înalte și se transformă în adevărate tufe de flori. Acesta este marele avantaj al asterilor.
În timp ce multe dintre vedetele verii și-au încheiat ciclul de înflorire, asterii își păstrează energia pentru sfârșitul sezonului. Numeroase varietăți încep să înflorească din august sau septembrie și continuă în octombrie, uneori până la primele înghețuri serioase. Timp de câteva săptămâni, o plantă care până atunci putea trece aproape neobservată se umple de boboci.
Aceștia se deschid succesiv, ceea ce explică durata mare a spectacolului. Florile seamănă cu niște margarete în miniatură: un centru galben sau auriu este înconjurat de petale fine, cel mai adesea în tonuri de violet și roz. Asterii de toamnă nu sunt doar decorativi.
În septembrie și octombrie, numărul plantelor aflate în floare scade, în timp ce insectele polenizatoare continuă să aibă nevoie de hrană. Asterii oferă nectar și polen exact în această perioadă. Din acest motiv, într-o zi însorită de toamnă, o tufă mare poate deveni unul dintre cele mai aglomerate locuri ale grădinii.
Pentru o grădină care urmărește să ajute biodiversitatea, plantele cu înflorire târzie sunt deosebit de valoroase. Asterii preferă, în general, locurile însorite. Pot tolera și o anumită semiumbră, însă lumina bună favorizează o înflorire abundentă și o creștere mai compactă.
Solul trebuie să permită evacuarea apei. Plantele apreciază umiditatea, mai ales în perioadele foarte secetoase, dar nu le priește un teren permanent îmbibat. Odată stabilite, multe varietăți sunt robuste și necesită relativ puțină îngrijire.
Un lucru trebuie însă anticipat: spațiul. O tufă mică se poate transforma în câțiva ani într-o plantă impresionantă, iar anumite varietăți produc tulpini înalte care se pot apleca sub greutatea florilor sau după ploi și vânt. Există un truc foarte simplu pentru a evita aspectul de plantă prea înaltă și răsfirată.
La sfârșitul primăverii sau la începutul verii, când tulpinile sunt deja bine dezvoltate, acestea pot fi scurtate aproximativ cu o treime. Planta va răspunde prin ramificare. În loc să producă doar câteva tulpini foarte lungi, va deveni mai deasă și va dezvolta mai multe ramificații pe care ulterior se formează bobocii.
Rezultatul este o tufă mai compactă și, de regulă, mult mai ușor de susținut.