Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. HealthyLife InspiRO Life FERMA DUTTON pe SkyShowtime Flexibilitatea, noul ritm al muncii Travel Sportz Fashion Timp liber ENTR Evenimente G4Debate Orașul meu Green News COHERO4EU Ochii pe rețele Tech Trends Showcase Apă și Energie Investiții la bursa WizzTravel Feed Your Brain Beach Please! Sweet Movie Mercedes-Benz (e)Sprinter: succesul afacerii mele!
4Mind Sport 2024 Home » Articole » Aproape jumătate dintre americani nu știu ce aniversează pe 4 iulie / 61% cred că America este în continuare „țara oportunităților” Aproape jumătate dintre americani nu știu ce aniversează pe 4 iulie / 61% cred că America este în continuare „țara oportunităților” 03 iul. 2026 Redacția • Articole –> SHARE: WhatsApp icon Sursa foto: Dreamstime Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne in Discover Ascultă articolul Aproape jumătate dintre americani nu știu ce marchează aniversarea a 250 de ani de la înființarea Statelor Unite, care va fi celebrată pe 4 iulie 2026, potrivit unui sondaj realizat de Cato Institute în colaborare cu Morning Consult, transmite Mediafax. Doar 53% dintre respondenți au identificat corect că aniversarea comemorează adoptarea Declarației de Independență din 1776, în timp ce 46% au declarat că nu cunosc semnificația evenimentului.
Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 2. 253 de adulți americani, înaintea Zilei Independenței și a celebrării a 250 de ani de la fondarea Statelor Unite. În ciuda lacunelor privind educația civică, majoritatea respondenților spun că au o imagine pozitivă despre Statele Unite, potrivit datelor furnizate de Cato Institute.
Astfel, 86% dintre americani afirmă că sunt recunoscători că sunt cetățeni ai SUA, iar 79% spun că sunt mândri de acest lucru. Totodată, 76% au o opinie favorabilă despre întemeierea Statelor Unite, iar 70% consideră că principiile pe care a fost construită țara rămân relevante și astăzi. De asemenea, 61% cred că America este în continuare „țara oportunităților”, iar 74% spun că Visul American este realizabil pentru ei personal.
Sondajul arată că lipsa cunoștințelor nu se limitează la semnificația zilei de 4 iulie. 58% dintre respondenți nu știu că principalul rol al Constituției SUA este să stabilească și să limiteze puterile guvernului federal. Doar 41% au răspuns corect.
În același timp, 57% nu cunosc motivul pentru care coloniile americane și-au declarat independența față de Marea Britanie în 1776, iar 55% nu știu că, în cazul unui conflict între președinte și Curtea Supremă privind constituționalitatea unei măsuri, instanța supremă are ultimul cuvânt. Totuși, 77% dintre americani știu că George Washington a fost primul președinte al Statelor Unite, iar 61% au identificat corect Marea Britanie drept țara față de care cele 13 colonii și-au declarat independența. Diferențele dintre generații sunt semnificative.
61% dintre tinerii din Generația Z nu știu ce reprezintă aniversarea a 250 de ani a Statelor Unite. Doar 39% au răspuns corect. În plus, numai 49% dintre tineri îi consideră pe Părinții Fondatori drept lideri curajoși care și-au riscat viața pentru independență și libertate, comparativ cu 89% dintre americanii cu vârsta de peste 65 de ani.
Totodată, 28% dintre tineri cred că aceștia au urmărit în principal propriile interese, față de doar 4% dintre seniori. Sondajul relevă și diferențe importante în ceea ce privește orientările economice și ideologice. La nivel național, capitalismul este privit favorabil de 52% dintre americani, comparativ cu 37% în cazul socialismului.
În schimb, în rândul Generației Z, 53% au o opinie favorabilă despre socialism, în timp ce 45% apreciază capitalismul. De asemenea, 38% dintre tinerii sub 30 de ani spun că au o părere favorabilă despre comunism.