Când guvernul de la Bucureşti a convenit, la finalul lui 2024, un plan de ajustare structurală până în 2031, socoteala era că la reducerea deficitului participă, deopotrivă, veniturile şi cheltuielile. Altfel spus, veniturile mai mari şi cheltuielile mai mici ar fi urmat să contribuie la reducerea deficitului de la 9,3% din PIB în 2024 la 2,5% din PIB în 2031.
Dar socoteala nu s-a potrivit cu realitatea. Pentru că veniturile au crescut sub prognoze. Creşterile economice anticipate, de peste 2% în toţi anii de constrângeri financiare, au însemnat un avans de doar 0,9% în 2024, unul de 0,7% în 2025, iar anul acesta creşterea va fi spre zero, dacă nu cumva va fi o creştere negativă.
Prin urmare, greul redresării a căzut pe cheltuieli care, chiar dacă veniturile nu au fost la nivelul aşteptărilor, trebuie operate. Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels ZF la cota 7. 000 de ediţii.
La un an după criza economică din 2008-2009, România era încă ameţită. În ediţia 2. 999 a ziarului, din octombrie 2010, investitorii străini propuneau ieşirea din criză prin organizarea Europenelor de fotbal.
Spitalele private aveau deja 10% din naşterile din Capitală. Fondurile europene îşi făceau simţită prezenţa Efectul autostrăzilor. Harta puterii de cumpărare arată cum prăpastia se reduce, iar Moldova, cea mai săracă regiune a României, capătă tracţiune Bursă.
Cele două întrebări ale americanilor de la JP Morgan , cea mai mare bancă americană şi unul dintre principalii finanţatori ai proiectului Neptun Deep, la conferinţa Romgaz. Aeroporturile locale au avut cu 3,5% mai multe zboruri în acest an. Traficul aerian a crescut, însă ritmul de creştere a fost mai lent Bursă.
Urmează ZF Piaţa de capital, ediţia a cincea, pe 25 septembrie. Cum pot companiile româneşti transforma maximele de la bursă în finanţare pentru creştere? Testaţi-vă abilităţile de investitor în exerciţiul de investiţii pe care îl organizăm iar cu Estinvest O nouă sursă de aprovizionare cu gaze: Premier Energy, companie în spatele căreia se află un miliardar ceh, începe aprovizionarea cu GNL prin terminalul din Alexandroupolis şi contractează de la banca franceză Natixis o finanţare de până la 45 de milioane de euro Şi centrala nucleară de la Kozlodui, pe care Bulgaria se bazează pentru a fi campion la exportul de electricitate, cedează în faţa crizei de apă de pe Dunăre.
Ce se va întâmpla dacă reactoarele vor fi oprite? „Să-i mulţumim lui Dumnezeu că încă nu ne-am distrus termocentralele pe lignit“ SAM Transport din Sibiu ţinteşte dublarea afacerilor în doi ani: „70% din business este asigurat pe rute internaţionale“ Zsolt Torjai, Hampton by Hilton Târgu-Mureş: Trebuie să construim împreună motive convingătoare pentru ca românii să aleagă destinaţiile din ţară Bursă. Finanţe personale.
Rompetrol Rafinare, acţiunea care s-a apreciat cu 63% într-o săptămână, este de patru ori mai ieftină decât OMV Petrom la P/E, dar mai scumpă la EV/EBITDA Parizienii se aruncă cu încredere în Sena pentru a se distra şi răcori. Bucureştenii ce pot face pe Dâmboviţa? ZF Live Special ProVision Security Day.
Vlad Constantinescu, Forcepoint, companie globală de securitate cibernetică: Pe măsură ce fiecare angajat îşi face propriul „copilot“, companiile pierd urma propriilor date – şi nici măcar AI-ul rulat local nu e o garanţie. „Nu e nimic sută la sută sigur. Din păcate.
“ Aurelian Marin, Paradis Tours: În ultimii zece ani, litoralul s-a dezvoltat foarte mult. Am plecat de la un litoral în paragină şi am ajuns la o bază hotelieră renovată. Se fac anual investiţii mari ZF Deschiderea de astăzi la Bursă.
Radu Dăscălescu, TradeVille: Toţi ochii pe resursele energetice. Seceta şi riscurile geopolitice pun presiune pe companiile listate Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto și/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www. zf.
ro doar în limita a 250 de semne.