Deși sunt așteptate ploi și descărcări electrice, meteorologii precizează că, deocamdată, Bucureștiul nu se află sub incidența niciunei avertizări meteo. Ploi de scurtă durată și descărcări electrice în prima parte a intervalului Administrația Națională de Meteorologie a publicat prognoza specială pentru municipiul București, valabilă în intervalul 27 iulie, ora 10:00 28 iulie, ora 20:00.
Până în dimineața zilei de 28 iulie, cerul va prezenta înnorări temporare, iar în special în orele după-amiezii sunt așteptate ploi de scurtă durată și descărcări electrice. Cantitățile de apă estimate sunt reduse, în general între 2 și 5 litri pe metrul pătrat. Vântul va sufla slab și moderat, însă în timpul averselor sunt posibile intensificări temporare, cu rafale care pot atinge 35 40 km/h.
Din punct de vedere termic, ziua va fi una caldă, cu temperaturi maxime de 30-31 de grade Celsius, în timp ce minimele nocturne vor coborî până la valori cuprinse între 16 și 19 grade. Marți, temperaturile cresc din nou În intervalul 28 iulie, între orele 09:00 și 20:00, meteorologii estimează o nouă creștere a temperaturilor în Capitală. Vremea va deveni călduroasă, iar maxima zilei va ajunge în jurul valorii de 32 de grade Celsius.
Cerul va fi variabil, însă după-amiaza și seara vor exista din nou condiții pentru înnorări temporare, averse slabe și descărcări electrice. Cantitățile de precipitații vor fi reduse, între 1 și 5 litri pe metrul pătrat, iar vântul va continua să sufle slab până la moderat. Fără avertizări meteo pentru Capitală ANM precizează că, în intervalul 27 iulie, ora 12:00 – 28 iulie, ora 20:00, pentru municipiul București nu sunt în vigoare atenționări sau avertizări meteorologice.
