Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Andrei Pali România își exportă fotbaliștii din ce în ce mai devreme. Nu mai este nevoie să ajungi la 20-21 de ani pentru a încerca aventura într-un campionat puternic din Europa.

Pentru generațiile care vin, o academie de fotbal din străinătate poate deveni locul în care un junior român își face cea mai mare parte a formării. Un exemplu este Andrei Pali , născut pe 10 iunie 2011. Are doar 15 ani, dar a intrat deja în circuitul unei academii din Spania.

Pali este extremă stânga, poate juca și în dreapta și vine după șase ani de fotbal la nivel de academie. În România a trecut pe la Dinamo Noua Generație, Rapid și ACS Sport Team. Iar noua lui destinație este interesantă și prin prisma unui alt internațional român.

La Rayo Vallecano îl are coleg pe Andrei Rațiu, unul dintre fotbaliștii de bază ai naționalei României. Practic, în timp ce Rațiu încearcă să-și consolideze statutul în fotbalul mare, un alt român începe de jos, din academia clubului madrilen, drumul către fotbalul profesionist. De și încă doar un puști, Pali nu pleacă însă în Spania fără un CV interesant pentru vârsta lui.

În sezonul trecut a avut 21 de contribuții la goluri, iar în campionatul național de elită U14 a fost între primii trei marcatori ai echipei. A avut inclusiv un meci cu patru goluri și unul cu hat-trick. Înainte, la U13, fusese golgheterul echipei într-un sezon și a marcat inclusiv în finala Cupei Bucureștiului câștigate de formația sa.

La națională are o selecție la România U15, în mai 2025, cu un gol și două pase decisive. Povestea lui Pali se înscrie într-un fenomen care devine tot mai vizibil. România are în continuare academii bune, dar pentru un junior cu pretenții de performanță, posibilitatea de a intra cât mai devreme într-un sistem precum cel spaniol poate fi un avantaj uriaș.

La 15 ani, diferența nu o face doar talentul. Contează antrenamentele zilnice, pregătirea fizică, educația tactică, condițiile de recuperare, concurența și, poate cel mai important, faptul că puștiul este obișnuit de la început cu rigorile unui fotbal profesionist. Aici este, poate, una dintre marile schimbări față de generațiile trecute.

Fotbalistul român nu mai trebuie să aștepte să fie descoperit de un club mare din Europa după ce debutează în Liga 1. Poate fi format direct la un alt nivel. Iar pentru echipa națională aceasta poate deveni o veste foarte bună.

Naționala pe care o construiește Gheorghe Hagi pentru următorul ciclu are nevoie de sânge proaspăt. Generația lui Stanciu, Bancu, Burcă și a celorlalți jucători trecuți deja de 30 de ani nu mai poate fi soluția pentru Euro 2028 și cu atât mai puțin pentru ceea ce va urma după această campanie. De exemplu, David Matei, 20 de ani, este unul dintre tinerii care bat deja la ușa naționalei.

La 15 ani, Andrei Pali este încă mult mai jos pe scară. Între cei doi sunt ani buni de muncă, sute de antrenamente și, evident, toate capcanele pe care le presupune trecerea de la juniori la fotbalul profesionist. Dar direcția este interesantă.

Dacă România nu reușește întotdeauna să producă în țară fotbaliști la nivelul marilor academii europene, poate măcar să trimită juniorii acolo înainte ca fotbalul nostru să-i plafoneze. Iar peste câțiva ani s-ar putea să constatăm că naționala României nu mai este formată aproape exclusiv din fotbaliști crescuți în academiile cluburilor din Liga 1, ci din români formați la Madrid, Londra, Milano, Barcelona sau München. Rațiu este deja acolo.

Pali abia bate la ușă. Important este ca ușa să rămână deschisă.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *