Close-up Of A Person 's Hand Giving Wooden Block With Job Text To Female Candidate

O analiză realizată de Banca Transilvania arată că România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte durata vieţii profesionale, aceasta fiind de 32,7 ani la nivel naţional. La nivelul UE, durata medie estimată a vieţii profesionale în Uniunea Europeană a ajuns la 37,5 ani în 2025, cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu.

În şapte ţări, aceasta depăşeşte 40 de ani, Ţările de Jos, Suedia şi Danemarca fiind în fruntea clasamentului. „Diferenţa României faţă de media europeană arată o provocare structurală a pieţei muncii din ţara noastră. Atunci când milioane de persoane rămân în afara activităţii economice pentru perioade lungi, costul este suportat de întreaga economie, prin creştere economică mai redusă şi o presiune mai mare asupra sistemului de pensii.

Într-o economie afectată de provocări demografice şi deficit de forţă de muncă, creşterea participării la piaţa muncii este una dintre cele mai mari oportunităţi economice ale României pentru următorii ani”, spune Ioan Nistor, Macroeconomist Şef, Banca Transilvania. ♦ Diferenţele dintre ţări arată în special gradul diferit de participare la piaţa muncii a unor categorii de populaţie, intrarea târzie a tinerilor pe piaţa muncii, retragerea anticipată din activitate sau un număr mare de persoane inactive. ♦ O durată mare a vieţii profesionale nu înseamnă neapărat că angajaţii lucrează săptămânal mai multe ore, ci că oamenii rămân conectaţi la piaţa muncii o perioadă mai lungă, chiar dacă programul individual este redus sau flexibil, mai arată economiştii băncii.

Cum se calculează indicatorul privind durata medie estimată a vieţii profesionale Indicatorul privind durata medie estimată a vieţii profesionale măsoară numărul mediu de ani în care o persoană în vârstă de 15 ani sau peste este de aşteptat să rămână, de-a lungul vieţii, în câmpul muncii. În această categorie sunt incluse atât persoanele ocupate, cât şi cele aflate în şomaj, cu condiţia ca acestea să fie active şi să caute un loc de muncă. Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels Seceta declanşează una dintre cele mai mari crize din energia României şi scoate din funcţiune în totalitate centrala de la Cernavodă, responsabilă pentru 20% din producţie Bursă.

Finanţe personale. Iulie 2026 este pe cale să devină cea mai lichidă lună din istoria bursei, deci inclusiv peste recordul stabilit în momentul listării Hidroelectrica Antreprenori români cu ştate vechi se adaptează generaţiilor noi: fondatorii City Grill, Teilor şi Otter încearcă să atragă Gen Z cu branduri dedicate, cu concepte noi şi cu echipe tinere Unde este Rheinmetall? 1.

000 de angajaţi ai Damen Mangalia au fost concediaţi. Niciun cumpărător la a doua licitaţie Jörg Schuler, CEO al Diehl Aviation: Pornim producţia la Craiova în septembrie şi creştem până la 500 de angajaţi. „Avem teren rezervat pentru extindere, fabrica ar putea deveni prea mică până în 2030“.

O piaţă de consum, nu de investiţii în producţie. Unilever, Colgate-Palmolive, Henkel şi Nivea domină piaţa de 50 mil. euro a săpunului, dar toate produsele sunt aduse din import.

Colgate-Palmolive a produs anterior săpun în Bucureşti, dar pe terenul fabricii stă azi un hipermarket Kaufland. ZF Live. Mai conduce cineva România?

De două săptămâni Cadastrul e blocat, dar nu a fost convocată nicio celulă de criză cu toate entităţile implicate pentru rezolvarea situaţiei CEC Bank pentru afaceri româneşti, un proiect ZF şi CEC Bank. Adrian Florea, Concelex: „România are în sfârşit jucători capabili să lupte cu companiile multinaţionale şi să livreze proiecte mari şi foarte mari. “ Ce rămâne în piaţă după 31 august ZF Deschiderea de astăzi la Bursă.

Marcel Murgoci, Estinvest: Probabil vom mai vedea emitenţi care au stat în expectativă pentru o perioadă şi care vor avea creşteri consistente ulterior Cum a ajuns un producător român de lockere între cei mai mari jucători din lume?

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *