Sindicatul Sedlex, condus de Vasile Marica, a comunicat că mâine funcționarii din ANAF, Autoritatea Vamală Română și Ministerul Finanțelor, vor declanșa greva de solidaritate, în semn de protest față de proiectul noii legi a salarizării. Respingere fermă a actualei forme a proiectului Legii Salarizării Alianța Națională a Sindicatelor Bugetarilor „SEDLEX” respinge ferm actuala formă a poiectului Legii Salarizării și declanșează procedurile pentru a se solidariza cu celelalte organizații sindicale din sectorul bugetar.

Alianța „SEDLEX”, structură reprezentativă la nivelul administrației publice centrale și locale, are în componență federații sindicale din toate domeniile principale de activitate: finanțe, vamă, muncă, mediu, statistică, administrație locală, care își exprimă în bloc dezacordul față de adoptarea Legii Salarizării în forma sa actuală. Această poziție radicală este determinată de inechitățile profunde pe care proiectul de lege le creează în sistemul bugetar, dar și de impactul financiar negativ major asupra angajaților, susține SedLex . Pierderi între 2.

000 de lei și 4. 000 lei/ lună Toate categoriile de funcționari publici reprezentate de Alianța SEDLEX vor înregistra pierderi salariale substanțiale, estimate între 2. 000 și 4.

000 de lei lunar. Îndepărtarea de la principiile echității sociale și diminuarea veniturilor reprezintă un atac direct la stabilitatea personalului din administrație. În acest context critic, Biroul Executiv al Alianței „SEDLEX”, întrunit în ședință extraordinară astăzi, a hotărât în unanimitate, declanșarea procedurilor pentru organizarea grevei de solidaritate în toate structurile pe care le reprezentăm , urmând a comunica public zilele în care se va solidariza fiecare segment de activitate din administrația publică.

Refuzăm legitimarea unui cadru legislativ strâmb și vom folosi toate pârghiile sindicale legale pentru a proteja drepturile și veniturile membrilor noștri de sindicat, anunță Vasile Marica . Mâine, proteste și ale medicilor Mâine, 28 iulie 2026 , cel mai important și de amploare protest din România este greva generală pe termen nelimitat în sistemul de sănătate , declanșată de Federația SANITAS. Protestul va bloca activitatea normală în aproximativ 400 de spitale publice din întreaga țară.

Sindicaliștii din sănătate protestează împotriva noii legi a salarizării și cer deblocarea urgentă a angajărilor în spitale. Conform legii, spitalele vor asigura doar o treime din activitatea normală . Vor fi tratate urgențele medicale majore, cazurile ce nu pot fi amânate și operațiile de urgență.

Consultările și intervențiile programate care suportă amânare vor fi reprogramate. Liderii Sanitas au reclamat public presiuni și tentative de intimidare din partea managementului unor unități medicale.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *