Sute de protestatari s-au adunat vineri în apropierea Bazinului San Marco din Veneția pentru a manifesta împotriva vizitei ambasadorului american în Italia, Tilman Fertitta, care a sosit în oraș la bordul superiahtului său de 117 metri, informează Associated Press . Manifestanții au afișat mesaje precum „Faceți America să citească din nou” sau „Veneția nu este de vânzare”.
În zonă au fost mobilizate importante efective de poliție, inclusiv echipaje în ținută antirevoltă și ambarcațiuni care au patrulat în jurul iahtului. Vizita face parte din turneul „Diplomația de Coastă 250, prin care Fertitta intenționează să viziteze 13 regiuni de coastă ale Italiei pentru a celebra aniversarea a 250 de ani de la independența Statelor Unite și pentru a evidenția relațiile istorice, economice și culturale dintre cele două țări. „Este o dovadă de aroganță să crezi că poți face ce vrei într-un oraș tot mai acaparat de cultura turismului.
Este încă o palmă dată orașului și tuturor venețienilor care se luptă să ajungă la sfârșitul lunii din cauza creșterii prețurilor provocate de războiul lui Trump”, a transmis Stella Morion, una dintre organizatoarele protestului. Vizita are loc într-un context în care relațiile dintre premierul italian Giorgia Meloni și președintele american Donald Trump s-au răcit după ce liderul de la Casa Albă a spus că Meloni l-ar fi implorat să facă o poză cu ea .