Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, afirmă că a participat, în aprilie 2026, la o posibilă negociere cu Pfizer în interesul României, având un mandat clar din partea Guvernului. El susține că discuțiile au avut caracter exploratoriu și au vizat identificarea unei soluții pentru diminuarea pierderilor generate de contractele privind achiziția de vaccinuri anti-COVID.
Într-o postare publicată pe rețelele sociale, Rogobete respinge acuzațiile de „trădare de țară”, pe care spune că i le-ar fi adus fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu. „Nu a existat nicio clauză de confidențialitate în întâlnirea exploratorie avută la Washington, unde am prezentat alături de ministrul Finanțelor deschiderea României la o eventuală negociere. Nu a existat niciun agreement scris, un NDA sau o condiționalitate de vreun fel atașată discuției”, afirmă Rogobete.
Acesta mai susține că lista cu medicamente inovatoare produse de Pfizer, despre care spune că ar fi putut constitui baza unei negocieri, este un document emis de direcția farmaceutică din Ministerul Sănătății și se află în instituție. „Ea există în Ministerul Sănătății, nu am plecat cu ea acasă”, precizează fostul ministru. Rogobete afirmă, de asemenea, că transparența a reprezentat unul dintre principiile mandatului său, în limitele impuse de lege și de normele aplicabile.
În același mesaj, fostul ministru îl acuză pe Vlad Voiculescu că încearcă să deturneze atenția de la responsabilitatea privind contractele de achiziție a vaccinurilor anti-COVID și susține că acestea au generat costuri de ordinul miliardelor de euro pentru statul român. „Nu eu trebuie să dau explicații pentru contractele care au costat România miliarde. Nu eu am creat această problemă.
Eu am încercat să găsesc o soluție”, afirmă Rogobete. El invocă și un răspuns oficial al Pfizer, potrivit căruia „Hotărârea instanței belgiene reflectă importanța obligațiilor contractuale”, susținând că acesta se referă la contractele existente și nu la negocierile inițiate ulterior. La finalul postării, Rogobete afirmă că a răspuns solicitării unui jurnalist referitoare la acest subiect și susține că, dacă informațiile publicate au avut drept sursă pe Vlad Voiculescu, aceasta este „o sursă mincinoasă”.
Până la momentul publicării acestei știri, Vlad Voiculescu nu a reacționat public la noile afirmații formulate de Alexandru Rogobete.
