Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Alexandru Rogobete dă vina pe „reformiști” pentru actuala criză energetică a Românieil Alexandru Rogobete îi acuză pe cei care au susținut închiderea centralelor pe cărbune și blocarea unor proiecte energetice că au contribuit la actuala criză și la creșterea dependenței României de importuri. Acesta a susținut că închiderea centralelor pe cărbune, renunțarea la exploatarea gazelor de șist și blocarea unor investiții hidroenergetice au diminuat independența energetică a țării.
„Ați cerut închiderea centralelor pe cărbune. Ați luptat împotriva exploatării gazelor de șist. Ați reușit!
România a renunțat la o șansă importantă de a-și consolida independența energetică. Ați contestat hidrocentralele, ați blocat investiții ani întregi și ați pus în balanță fiecare megawatt produs în România cu orice moluscă sau habitat inventat și invocat în procese”, a afirmat fostul ministru al Sănătății. Rogobete a amintit și de criza apei de la acumularea Paltinu, de la sfârșitul anului trecut.
„Vă mai aduceți aminte de Crăciunul în care golirea lacurilor de acumulare a lăsat peste 100. 000 de oameni fără apă și a afectat funcționarea a cinci spitale din Prahova? Acesta este rezultatul politicilor voastre: blocaje, improvizații și lipsă de responsabilitate.
Iar acum ne spuneți să stingem lumina și să reducem consumul”, a mai spus acesta. Rogobete a susținut că reducerea producției interne de energie îi avantajează pe cei care câștigă din importuri și din tranzacțiile cu energie. „Nu era bună energia produsă aici?
Nu era suficient de «verde» pentru reformiști? Între timp, cine câștigă? Nu românii.
Nu economia. Nu industria care își oprește producția. Câștigă cei care fac miliarde din importuri, din tradingul de energie și din diferențele uriașe de preț”, a continuat fostul ministru.
Rogobete a afirmat că blocarea proiectelor energetice românești vulnerabilizează România. „Și mai câștigă cineva: Kremlinul. Fiecare proiect energetic românesc blocat, fiecare investiție abandonată și fiecare megawatt pe care nu îl mai producem acasă înseamnă o Românie mai vulnerabilă și o Europă mai dependentă”, a accentuat acesta.
„Ați confundat activismul cu guvernarea, iar sloganurile cu politica energetică. Bravo, reformiștilor! Poate că ați câștigat această bătălie ideologică, dar românii plătesc prețul «reformelor» cu care ați manipulat ani la rând oamenii”, a încheiat Rogobete.