Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată expoziții, vernisaje și evenimente dedicate artelor vizuale Uniunea Artiștilor Plastici din România propune, la începutul lunii septembrie, o serie de expoziții, vernisaje și evenimente dedicate artelor vizuale, organizate în București și în mai multe orașe din țară. Marți, 1 septembrie – trei manifestări în lumea artelor vizuale La Galeria „Simeza” din București a avut loc vernisajul expoziției „grup G7” , care reunește lucrări semnate de Gheorghe Coman, Elena Drăgulelei Dumitru, Marinella Dumitrescu, Vladimir Ene, Cornelia Gherlan, Eugen Vasile Iovan și Florin Mihai.
Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Craiova a organizat, la Galeria de Artă a UAP Craiova , vernisajul expoziției de pictură „FRICA” , semnată de artistul Aurel Petrescu. Curatoriată de Alexandrina Bădescu, expoziția propune o reflecție plastică asupra uneia dintre stările definitorii ale omului contemporan: frica în fața unei lumi al cărei orizont este transformat radical de dezvoltarea inteligenței artificiale. La Galeria „Lascăr Vorel” din Piatra Neamț , artistul Gheorghe Pintilie a deschis expoziția de pictură și grafică „Viața ca o glossă” .
Lilia Șeremet, Dragoș Andrei Negură și Andrei Negură expun, sub genericul „Interferențe” , la Galeria „Europe” din Brașov . Vernisajul va avea loc la ora 17. 00 .
Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Iași și Centrul Internațional de Artă Contemporană – Baia Turcească din Iași anunță inaugurarea expoziției „Memorii suprapuse” , semnată de artista Elena Ciobănașu. Vernisajul va avea loc la ora 18. 00 .
Prezintă Miruna Hașegan și criticul de artă Maria Bilașevschi. Muzeul Județean „Aurelian Sacerdoțeanu” Vâlcea , în parteneriat cu Filiala Râmnicu Vâlcea a UAP România , invită publicul, de la ora 17. 00 , la Muzeul de Artă „Casa Simian” , unde va avea loc vernisajul expoziției de pictură „FISSURA LUCIS” a artistei Alexa Nicoleta Dicu.
Tot pe 3 septembrie debutează turneul național „VIDEO FORUM VIRTUAL AL ARTIȘTILOR ROMÂNI DE PRETUTINDENI” , găzduit de Muzeul Național „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu . De la ora 19. 00 va fi proiectat „Marele Călător” , film dedicat academicianului Mircia Dumitrescu, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai graficii și sculpturii românești contemporane.
Programul continuă pe 4 septembrie , tot de la ora 19. 00 , cu filmele „Pe firele visurilor” , dedicat artistei Ruxandra Sibil Mermeze, a cărei creație este axată asupra artei textile și tapiseriei, și „La porțile sacrului” , dedicat artistului George Tzipoia, a cărui creație traversează pictura și zona obiectului de artă. Filiala Râmnicu Vâlcea a UAP organizează, de la ora 17.
30 , în Pasajul Cultural „Dinu Săraru” – Galeriile Cozia 1 și 2 , vernisajul expoziției de grup „Atelier 35 (+/-)” , dedicată tinerilor artiști aspiranți sau deja membri ai Filialei Râmnicu Vâlcea a UAP. Curatoare: Gabriela Popescu. Coordonatoarea proiectului: Ingrid Matei.
La ora 18. 00 , Centrul Internațional de Artă Contemporană – Baia Turcească din Iași găzduiește vernisajul expoziției „Two Worlds / Două lumi” a artistului Gabriel Stoian. Curatoare: Alina Ruxandra Mircea.
La Galeria „Nicolae Mantu” din Galați , de la ora 17. 00 , se deschide Salonul de Toamnă al Filialei locale a UAP . În București, Casa Filipescu-Cesianu găzduiește, de la ora 18.
00 , vernisajul expoziției „București. Percepții subiective” a grupului A21+ . Curatoare: Roxana Barbu.
La Galeria Pro Arte Lugoj , de la ora 18. 00 , va fi deschisă expoziția „Road to Impermanence” a artistei Flora Răducan. Prezintă Robert Șerban.
Tot de la ora 18. 00 , Galeria Națională „Alfa” din Arad propune vernisajul expoziției „Pledoarie pentru un copac” a artistei Eva Stache. Prezintă Theodor Gheorghiu și Dumitru Șerban.
Parteneri media ai Uniunii Artiștilor Plastici din România: Radio România Cultural, Radio România Internațional, Amos News, Zile și Nopți, Revista Arta, Modernism. ro, Top Business, Piața de Artă, MSNews.