Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Antena 3 CNN/Câciu invocă standardele de integritate într-un mesaj direct pentru Ilie Bolojan Deputatul PSD Adrian Câciu a răbufnit după întâlnirea dintre Ilie Bolojan și șefa CCR, Simina Tănăsescu. Fostul ministru al Finanțelor l-a acuzat direct de ipocrizie pe liderul PNL, transmițându-i un mesaj tăios: „Principiile tale nu există când e vorba de interesul tău!

”. „Deși ați încălcat legea pe care tot voi ați dat-o privind Registrul Unic de Transparență a Intereselor (RUTI), lege nr. 197/2025, amândoi protagoniștii fiind persoane care ați jurat să respectați legile statului român!

”, a mai spus el. „Nici un userist nu s-a arătat indignat că vă întalniți în biroul unui terț (și ce terț, chiar președintele Senatului) fix în perioada in care CCR urma să judece (după ce amânase) cauze privind jaloane PNRR, inclusiv legea despre integritate! ”, a scris deputatul.

„Tu, Bolojan, șef al Prefecților din țara asta, nu te-ai indignat o clipă că prefectul de Timiș nu pune în aplicare o sentință definitivă a Înaltei Curti de Casație și Justitie. Tolerezi neaplicarea legii, adică. Și nu te indignează, nu iei măsuri!

Principiile tale nu există când e vorba de interesul tău! ”, a mai transmis acesta. „Neaplicarea aceasta a legii tolerată, de-a lungul timpului, de oameni ca tine, Bolojane, a condus la nevoia de norme tranzitorii valabile pentru cei care se află în perioada de interdicție și de punere în aplicare a sancțiunii de încetare a mandatului, constatată de instanță dar nepusă în practică de înalții funcționari ai statului”, a mai scris Câciu.

Social-democratul a mai transmis că „dacă tot discuți de principii, domnule Bolojan, unde ți-au fost principiile când ai încălcat legea RUTI? Unde ți-au fost principiile când ai văzut că un prefect nu pune în aplicare sentințe definitive? ”.

Deputatul PSD adaugă că legea privind încetarea mandatului de ales este în vigoare de 16 ani. „Pentru că tot minți cu privire la legea în vigoare (sau nu o cunoști, ceea ce ar fi inadmisibil pentru un om de stat), ai să vezi că incetarea mandatului de ales (primar, parlamentar, consilier local sau județean) există din anul 2010 în legea 176/2010, la articolul 25, alin. (3)”, susține acesta.

În acest context, „clarificarea din legea supusă analizei CCR nu este retroactivă! Reținem însă că, la fel ca la useriști, principiile tale, Ilie, sunt zero barat când e vorba de interesul tău! Fără condamnați în funcții publice, Ilie!

Ar fi bine și fără incompetenți! ”, a conchis Adrian Câciu.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *