Accidentarea s-a produs în primul set al partidei disputate duminică la turneul din Lituania, în momentul în care Adelina Ungureanu a sărit la fileu pentru a lovi mingea, iar la aterizare a căzut pe piciorul coechipierei Andreea Cimpoeșu, nemaiputând continua jocul. În urma investigațiilor medicale, diagnosticul a validat o ruptură de ligament încrucișat anterior la genunchiul drept.
„E absurd, nu e corect, nu e ușor să accept. Dar aceste gânduri nu-mi vor vindeca genunchiul. Am plâns, am suferit, m-am gândit prea mult și probabil că voi mai face asta uneori.
Dar nu pot schimba trecutul, așa că mă voi concentra pe prezent și pe viitor și voi trece peste asta cu respect de sine, onoare și pozitivitate”, a scris jucătoarea pe contul său de Instagram. Internaționala română a precizat că va fi supusă în curând unei intervenții chirurgicale pentru a putea începe procesul de recuperare. „De data aceasta este diferit, este celălalt genunchi și situația este mult mai bună.
Pot face aproape orice, pot merge, pot conduce, nu am umflături, iar durerea este ușoară spre moderată. Voi fi operată foarte curând pentru a putea începe recuperarea. Cu siguranță îmi va lipsi voleiul”, a mai transmis Ungureanu.
Sportiva mai suferise o accidentare similară în ianuarie 2024, la celălalt genunchi, pe vremea când evolua pentru formația italiană Pinerolo. România a încheiat pe locul 9 Liga Europeană, cu 4 victorii și 2 înfrângeri, ratând calificarea la turneul final, la care au acces primele patru clasate.
