Organizația Human Rights Watch (HRW) afirmă că gruparea paramilitară rusă Africa Corps a ucis opt civili, inclusiv trei copii, în urma unor atacuri aeriene lansate pe 15 iunie asupra satului Kyrnia, din regiunea Mopti, în centrul statului Mali, notează Reuters . Un avion identificat de două surse din armata maliană drept un Sukhoi Su-24 a lansat cel puțin două proiectile asupra localității.
Prima lovitură a căzut în apropierea locuinței șefului satului, provocând moartea soției acestuia, a doi dintre copiii lor și a unui alt copil. A doua lovvitură a vizat o piață de animale din apropiere, unde au fost uciși patru bărbați. Organizația pentru drepturile omului susține că nu există indicii potrivit cărora membri ai grupării Jamaat Nusrat al-Islam wal Muslimin (JNIM), afiliată rețelei al-Qaida și care controlează satul de aproximativ șase ani, ar fi fost uciși în urma bombardamentului.
Africa Corps a fost înființată de Ministerul rus al Apărării și care a preluat în mare parte activitățile fostei grupări de mercenari Wagner în Africa. Gruparea a publicat imagini aeriene despre care susține că surprind un atac efectuat în aceeași zi asupra unei „zone de adunare a grupărilor teroriste” din regiunea Mopti. Mali se confruntă de peste un deceniu cu o insurgență jihadistă.
După retragerea trupelor franceze, autoritățile de la Bamako și-au consolidat cooperarea militară cu Rusia. Astfel, Africa Corps sprijină operațiunile armatei maliene împotriva grupărilor islamiste.