Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Propunere comună PNL-USR-UDMR pentru postul de prim-ministru Liberalul Ionel Bogdan anunță miercuri că PNL, USR și UDMR vor propune președintelui Nicușor Dan o variantă de prim-ministru, după ce PSD a propus propria varinată. Deputatul PNL susține că partidul propune un Acord pentru România bazat pe prioritățile urgente ale țării, printre care implementarea PNRR atragerea fondurilor europene, reformele necesare, stabilitatea economică și continuarea investițiilor.

„PNL, USR și UDMR vor propune președintelui Nicușor Dan o variantă de prim-ministru. PSD a propus propria variantă. Președintele Nicușor Dan trebuie să analizeze aceste opțiuni, în interesul României”, a scris liberalul.

El adaugă că semnatarii acordului trebuie să își asume și susținerea soluției propuse de președinte: „Mai ales PSD, care este direct responsabil pentru criza politică”. Ionel Bogdan spune că, dacă președintele va desemna un premier susținut de PSD, un eventual vot de învestire nu trebuie confundat cu participarea la guvernare. El atrage atenția că sunt două lucruri fundamental diferite și că PNL rămâne în opoziție față de PSD.

„Nu discutăm despre persoane, ci despre obiective. Nu despre funcții, ci despre reformele și măsurile de care România are nevoie urgentă. Este momentul ca fiecare partid să își asume responsabilitatea pentru viitorul României”, mai spune liberalul.

Conducerea PSD a stabilit miercuri în unanimitate că propunerea partidului pentru funcția de prim – ministru este Sorin Grindeanu, în eventualitatea unei desemnări de către președintele Nicușor Dan.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *