Imagine cu noul logo de Protectie Civila adaugat pe ambulante, in timpul receptiei a 20 de ambulante noi, tip B 4x4, ce vor intra in dotarea salvatorilor, organizata de Departamentul pentru Situatii de Urgenta, la sediul Detasamentului de Pompieri 'Pieptanari' din Bucuresti, joi, 12 iunie 2025. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Potrivit IPJ Vrancea, accidentul a avut loc în jurul orei 05:00, pe DN2-E85, în afara localității Golești. Un bărbat de 38 de ani, din municipiul Focșani, care conducea microbuzul, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare.

Vehiculul a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în afara drumului. În urma accidentului, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție. Potrivit ISU Vrancea, în microbuz se aflau 11 persoane.

După evaluarea medicală, cinci persoane au fost transportate la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate. La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul ISU Vrancea cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și patru ambulanțe SMURD, în cooperare cu echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea. Șoferul microbuzului a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *