Un grav accident feroviar s-a produs duminică dimineață, în jurul orei 07:00, în localitatea Prelipca , județul Suceava, unde un tren de persoane a intrat în coliziune cu un autoturism la o trecere la nivel cu calea ferată. La fața locului au fost mobilizate de urgență echipaje de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, care au intervenit cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.

În sprijin au fost trimise și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean. Victima a fost găsită în afara mașinii La sosirea salvatorilor, o persoană a fost găsită în afara autoturismului, în stare de inconștiență și fără funcții vitale. Personalul medical și paramedical a început imediat manevrele de resuscitare, în încercarea de a-i salva viața.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *