Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.

Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. În acel dosar, Evelina Vîlcu a suspendat de la aplicare decizia Consiliului Național al PNL de convocare a Congresului Extraordinar. Este al doilea incident procedural de acest tip care se petrece în acest dosar, după ce săptămâna trecută, pe 16 iulie, și judecătoarea Mihaela Luciani a făcut cerere de abținere, pentru un motiv similar: Luciani a judecat procesul prin care a suspendat de la aplicare toate documentele adoptate de către Congresul PNL și toate actele subsecvente adoptate de Biroul permanent – în total 17 documente.

PNL a depus pe 7 iulie cererea de aprobare a noului Statut, iar instanța este obligată să-l aprobe sau să-l respingă în termen de 30 de zile. La două zile de la Congresul PNL, conducerea Tribunalului București a decis să desemneze doar șase magistrați „specializați” pentru judecarea cauzelor ce țin de partidele politice. Abținerile în cascadă par să aibă legătură directă cu această decizie, care a restrâns semnificativ aria de selecție a magistraților chemați să judece asemenea cauze.

În total, sunt opt procese intentate Partidului Național Liberal de către gruparea Veștea, din care patru se jduecă la Tribunalul Ilfov și patru la Tribunalul București. Știri video Comentarii Coco Dodo 15:35, 20. 07.

2026 Fac și ei ce stiu mai bine, plimba dosare din stanga dreapta. Daca era vorba de mariri de salariu pentru ei, ar fi dat decizia in secunda doi.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *