Constructorul tronsonului 3 al Autostrăzii Sibiu-Făgăraș a început asfaltarea experimentală pe un sector de 260 de metri, pentru verificarea comportamentului mixturilor asfaltice, a comunicat directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe Facebook. Potrivit acestuia, antreprenorul turc Makyol testează în această etapă rețeta de mixturi asfaltice, urmând ca rezultatele să stabilească soluția tehnică ce va fi utilizată ulterior pe întreaga autostradă.

„Testele sunt necesare pentru stabilirea celei mai bune soluții a pachetului de mixturi care va fi așternut ulterior pe întreaga autostradă”, a transmis Cristian Pistol. Dacă rezultatele testelor vor fi conforme, constructorul va continua vineri asfaltarea propriu-zisă pe aproximativ 1,5 kilometri, pe sectoarele unde lucrările de terasamente sunt deja pregătite. Stadiu de execuție, între 17 și 44% Autostrada Sibiu-Făgăraș are în acest moment lucrări active pe toate cele patru tronsoane, stadiul fizic al execuției fiind cuprins între 17,77% și 44%.

Tronsonul 1, Boița (Autostrada Sibiu-Pitești) – Avrig – Mârșa (DJ105G), cu o lungime de 14,25 kilometri, are un stadiu fizic de 17,77%. Tronsonul 2, Avrig – Mârșa (DJ105G) – Arpașu de Jos (DN1), cu o lungime de 19,92 kilometri, a ajuns la un stadiu de execuție de 40%. Tronsonul 3, Arpașu de Jos (DN1) – Sâmbăta de Sus (DJ105B), cu o lungime de 17,61 kilometri, este cel mai avansat, cu un stadiu fizic de 44%.

Tronsonul 4, Sâmbăta de Sus (DJ105B) – municipiul Făgăraș, inclusiv drumul de legătură cu DN1, are o lungime totală de 21,92 kilometri și un stadiu fizic de 27,64%. Sibiu Făgăraș ar trebui să fie gata în 2028 Cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu-Făgăraș însumează aproximativ 68 de kilometri și trebuie finalizate în anul 2028. Contractele pentru construirea acestora au o valoare totală de 6,4 miliarde de lei fără TVA și sunt finanțate prin Programul Transport.

Autostrada A13 Sibiu-Făgăraș este considerată un proiect strategic pentru conectarea zonei centrale a Transilvaniei cu Muntenia și Moldova și pentru dezvoltarea economică a municipiilor Sibiu, Făgăraș și Brașov.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *