În noul context de business, avocatul devine un facilitator al unor idei îndrăzneţe, care vine cu propuneri şi cu planuri, nu doar o persoană care oferă sprijin într-un context limitat, este de părere Iulia Simion, Legal Counsel, Ingka Group IKEA. „Avocatul devine manager, aş spune eu, în acel moment în care nu spune doar „nu”, el propune soluţii, iar acele soluţii permit realizarea obiectivului de business în condiţii care sunt cunoscute şi controlate”, a spus aceasta în cadrul videoconferinţei „Cum s-a schimbat mediul de business în ultimii 20 de ani?

Dar rolul de lider? Care sunt perspectivele în dreptul de business? ”, organizată de Reff & Asociaţii Deloitte Legal şi Ziarul Financiar.

Aceasta continuă şi explică cum avocatul poate contribui la o decizie de business. „Exemplu concret: vrem să intrăm într-o piaţă nouă, cu riscuri. Cineva ar putea spune „nu, riscul este prea mare.

Stop! ”. Acolo se opreşte povestea.

Facilitatorul spune: riscul este real, dar iată cum structurăm tranzacţia. Cum putem structura contractul? Iată cum diminuăm expunerea şi acestea sunt riscurile care vor mai rămâne, iar pe baza acelor riscuri, businessului îi va fi mult mai uşor să vină cu o decizie”.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels Avertismentul unuia dintre cei mai mari producători de articole de curăţenie: Incertitudinea nu loveşte doar în consum, nici companiile nu mai investesc Lanţul de fast food Dabo Doner îşi reia expansiunea după câţiva ani de pauză şi vrea să ajungă la 19 restaurante în acest an Construcţii Erbaşu a sărit pragul de 3 mld. lei afaceri anul trecut, plus 36%. „Investiţiile publice continuă să reprezinte principalul motor de dezvoltare.

“ Cei mai mari 10 dealeri auto au crescut businessul în 2025, dar profiturile au luat-o la vale Claudiu Butacu, EFdeN: Autonomia şi autodisciplina devin cele mai importante competenţe. Nu mai vrei să ţi se spună ce ai de făcut, dar asta înseamnă că tu trebuie să-ţi creezi propriile abilităţi Guvernul Veştea: Era pe când nu s-a zărit/Azi îl vedem şi nu e. Dar amânarea instalării unui guvern poate complica lucrurile până într-acolo încât nimeni nu le mai poate descâlci Decuplare totală în energie şi economie sau cum au crescut exponenţial greii din producţia de electricitate şi gaze în timp ce industria se zbate în insolvenţă sau are pierderi uriaşe.

Ce rost au miliardele de electroni şi de metri cubi de gaze când la final nu mai produci mare lucru şi nu există valoare adăugată? LEPAS intră pe piaţa din România cu ambiţii mari: Materom ţinteşte vânzări de până la 700 de maşini în primul an şi pregăteşte o reţea naţională Omer Tetik, CEO, Banca Transilvania: Este „common sense“ din partea tuturor să continuăm creditarea şi dezvoltarea economiei în loc să pierdem timp cu nişte percepţii greşite Gheorghe Savu, director, Damen Naval România: Investim peste 50 de mil.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *