Volodimir Zelenski a afirmat joi, în cadrul unei reuniuni a Grupului de contact pentru apărare al Ucrainei, cunoscut sub numele de „Grupul Ramstein”, că miniștrii apărării din Ucraina și Germania au semnat un acord privind dezvoltarea capacităților antibalistice. „Astăzi, Ucraina și Germania fac un pas comun foarte important, cred.
Noi dispunem de anumite tehnologii, iar Germania dispune de alte tehnologii, iar astăzi miniștrii noștri ai apărării au semnat deja un acord pentru a pune în comun aceste capacități”, a declarat Zelenski, potrivit Ukrinform. Președintele ucrainean a subliniat că Fire Point, cel mai mare producător de rachete și drone din Ucraina, este unul dintre participanții la această inițiativă. Zelenski, îndemn către aliații occidentali să se alăture efortului Liderul ucrainean i-a îndemnat și pe ceilalți aliați occidentali să se alăture efortului, în vederea obținerii unor rezultate până în iarnă.
„Rachetele balistice rusești rămân o problemă, iar noi avem nevoie de o soluție la această problemă. Până în această iarnă, ar trebui să vedem deja rezultate concrete ale eforturilor noastre comune în domeniul apărării antibalistice. Este ceva de care avem nevoie cu toții, nu doar Ucraina, și reprezintă un efort pe termen lung”, a mai spus Zelenski.
Potrivit Reuters , Ucraina și Germania vor dezvolta capacități antibalistice și vor produce în comun TerMIT, un vehicul terestru fără pilot care poate transporta până la 300 de kilograme de muniție, echipament și apă către pozițiile de pe linia frontului. Vehiculele vor fi produse în Germania.
