Uniunea Europeană are la dispoziție mai puțin de un an și jumătate ca să transforme în fapte reformele economice cerute de Mario Draghi, iar ritmul de până acum nu inspiră încredere. Dacă planul rămâne în mare parte pe hârtie, blocul comunitar riscă un declin pe termen lung și un rol secundar pe scena mondială, avertizează Mike Peacock, fost redactor-șef al Reuters și fost șef al departamentului de comunicare al Băncii Angliei, într-un articol de opinie publicat luni.
Termenul-limită fixat de UE pentru elementele esențiale ale raportului fostului președinte al Băncii Centrale Europene este sfârșitul lui 2027. Pe listă se află o piață unică funcționând deplin, cu piețe de capital și uniuni energetice integrate, o capacitate mai bună de împrumut comun și limitarea cerinței de unanimitate la adoptarea reformelor majore. Datele arată însă un decalaj mare: potrivit Consiliului European pentru Inovare, până în iulie fuseseră puse în aplicare integral doar 15,7% dintre propunerile lui Draghi, iar în jur de 40% fuseseră abordate parțial.
Cu cât măsurile sunt mai ambițioase, cu atât progresul e mai mic. Pentru piețele unice de capital și de energie, legislația necesară a fost adoptată în doar 3% din cazuri, arată Institutul Montaigne, un think-tank francez. Miza e și procedurală: Comisia Europeană nu poate merge mai departe fără acordul tuturor statelor membre, ceea ce face fiecare dosar sensibil o negociere dificilă.
Calendarul electoral complică și mai mult lucrurile. Primele alegeri vin în Franța, în aprilie 2027, iar Spania a anunțat luni scrutin legislativ anticipat pe 29 noiembrie. Guvernele care se prezintă în fața alegătorilor sunt puțin dispuse să cedeze suveranitate, iar victoria unor lideri mai reticenți față de reforme ar putea chiar slăbi integrarea europeană. La Bruxelles se simte deja presiunea: instituțiile se grăbesc să finalizeze bugetul pe termen lung pentru 2028-2034 înainte de votul din Franța, de teama unui guvern de extremă-dreapta condus de Marine Le Pen. Partidul ei, Adunarea Națională, a renunțat la ideea ieșirii din UE, dar vrea o contribuție mai mică la bugetul comunitar, retragerea din anumite aspecte ale politicii energetice și reintroducerea controalelor la frontieră.
După Franța urmează alegeri în Italia și Polonia, unde liderii ar putea ezita să susțină chiar și reforme prudente, dacă implică pierderi de suveranitate. Germania, cea mai mare economie a blocului, are o coaliție la putere până în 2029, dar creșterea în sondaje a Alternativei pentru Germania (AfD), care cere legături mai strânse cu Rusia și restricții severe la imigrație, ar putea îngreuna reformele. Sub cancelarul Friedrich Merz, Berlinul a avut până acum o agendă mai ambițioasă decât majoritatea vecinilor, inclusiv prin relaxarea frânei datoriei, regulă fiscală care a limitat ani de zile cheltuielile statului.
Sursă text și foto: Făclia de Cluj — articolul original