Ideea de „conținut interzis minorilor” fascinează copiii pentru că promite ceva spectaculos: nopți pierdute, decizii luate fără să ceară voie nimănui, o libertate fără margini. Un eseu din secțiunea Educație a unui site clujean răstoarnă imaginea asta și propune un „18+” de alt fel, un dicționar al cuvintelor pe care le înveți abia după 20 de ani, când ele nu mai sunt un mister, ci o corvoadă.
Autorul pornește de la o observație simplă. Maturitatea nu vine cu un manual de instrucțiuni, ci cu o alfabetizare forțată într-un jargon al „logisticii invizibile”. Pentru un copil, lumea e un spațiu sigur care există pur și simplu, fără ca el să se întrebe cine o ține în funcțiune. Adultul o vede altfel: ca pe o sumă de sisteme care se pot strica, se pot scumpi sau se pot bloca în orice secundă.
Textul în sine e mai degrabă o reflecție decât un reportaj, iar miza lui e lingvistică și socială deopotrivă. Cuvintele care ne sperie la maturitate nu sunt cele din filmele cu avertisment pe ecran, ci cele care țin de responsabilitate, de bani, de obligații și de grija față de lucrurile care trebuie să meargă mai departe. Ironia e cu atât mai vizibilă cu cât, în copilărie, tocmai acestea ni se păreau plictisitoare și fără farmec.
Semnatarul se prezintă drept licențiat în Istorie și Litere, cu un master în lingvistică avansată, și spune că scrie despre patrimoniu cultural, etimologie, dinamică urbană și tehnologii noi. Același autor trimite, în pagina articolului, către alte texte despre iubire, despre singurătatea urbană în era digitală și despre „ancorele emoționale” construite la Marea Neagră, semn că seria explorează, din unghiuri diferite, aceeași trecere de la lumea copilăriei la cea a adulților.
Sursă text și foto: Informația de Cluj — articolul original