Cosmin Tabără, după inaugurarea bazei sportive „Costică Rădulescu”: „Nu cine și-a pus poza pe o pancardă contează, ci ceFoto: Ziua de Vest

Fostul viceprimar al Timișoarei spune că s-a ocupat de proiect aproape șase ani și că investiția a trecut prin întârzieri și probleme. Tabără evită să revendice public proiectul, dar lansează un mesaj critic privind „bătălia de imagine” și transformarea sportivilor în instrumente de promovare politică.

Inaugurarea bazei sportive „Costică Rădulescu” a readus în atenție și disputa privind contribuția administrațiilor succesive la realizarea investiției. Cosmin Tabără, fost viceprimar al Timișoarei, susține că s-a ocupat de proiect timp de aproape șase ani și afirmă că, dincolo de eventualele dispute privind meritele, important este faptul că baza sportivă a fost finalizată și poate fi folosită de comunitate. însă consideră că efectul final este mai important decât competiția pentru imagine., tabără recunoaște că proiectul nu a fost lipsit de probleme și întârzieri. „M-am ocupat de această bază timp de aproape șase ani și știu extrem de bine că drumul până aici nu a fost unul ușor. probleme și momente în care lucrurile au părut că nu mai înaintează., au fost întârzieri.

Dar important este că munca a fost dusă la capăt”, afirmă Cosmin Tabără. „Nu vreau să transform această zi într-o bătălie” Fostul viceprimar spune că nu dorește să intre într-o dispută publică privind cine poate revendica investiția și cine trebuie să primească meritele pentru finalizarea ei. „Nu vreau să transform această zi într-o bătălie despre cine a făcut mai mult, cine își revendică lucrarea sau cine își pune numele pe o pancardă. iar adevărul trebuie spus indiferent dacă ne convine sau nu”, transmite Tabără., la asemenea proiecte se lucrează în echipă. Mesajul său vine însă cu o critică la adresa politizării investițiilor publice și a modului în care acestea sunt prezentate în spațiul public. „Pentru mine, mai important decât bătălia de imagine este ceea ce rămâne în urma noastră”, spune fostul viceprimar. „Aceste baze sportive sunt ale timișorenilor” Tabără susține că investițiile în infrastructura sportivă trebuie privite în primul rând prin prisma beneficiilor pentru comunitate, nu a capitalului de imagine pe care îl pot genera pentru politicieni. „Aceste baze sportive sunt ale timișorenilor. Și Timișoara are nevoie de mai multe astfel de locuri. să crească, să învețe disciplina și competiția”, afirmă acesta., locuri în care copiii să facă sport. În opinia sa, dezvoltarea sportului de masă reprezintă una dintre condițiile pentru apariția viitorilor sportivi de performanță. subliniază Tabără., „sportul de masă este baza sportului de performanță”. Critici privind folosirea sportului pentru imagine Fostul viceprimar își extinde critica și asupra modului în care sportul este prezentat tot mai des în spațiul public, susținând că performanța sportivilor riscă să fie folosită ca instrument de promovare. „Din păcate, vedem tot mai des cum rolul sportului este denaturat. Sportivii ajung să fie transformați în locomotive de imagine, iar performanța este folosită ca decor pentru interese care nu au întotdeauna legătură cu sportul”, afirmă Cosmin Tabără. performanță și comunitate, iar infrastructura finanțată din bani publici să fie folosită în beneficiul celor pentru care a fost construită., acesta consideră că direcția ar trebui să fie inversă: sportul să rămână centrat pe oameni. „Eu cred că trebuie să fie invers. despre muncă, despre performanță și despre comunitate., sportul trebuie să fie despre oameni. Iar infrastructura construită din bani publici trebuie să rămână în primul rând în folosul comunității”, mai spune Tabără. Cosmin Tabără spune că se bucură că baza sportivă „Costică Rădulescu” a devenit, în sfârșit, funcțională., „nu cine și-a pus poza pe o pancardă” după aproape șase ani de la implicarea sa în proiect. Pentru el, efectul investiției ar trebui să fie mai important decât disputa privind meritele politice. „Mă bucur că, după aproape șase ani, baza «Costică Rădulescu» este astăzi aici și poate fi folosită de timișoreni. Până la urmă, asta contează. ci ce ai lăsat în urmă”, conchide Cosmin Tabără., nu cine și-a pus poza pe o pancardă. The post Cosmin Tabără, după inaugurarea bazei sportive „Costică Rădulescu”: „Nu cine și-a pus poza pe o pancardă contează, ci ce ai lăsat în urmă” appeared first on Ziua de Vest .

Sursă text și foto: Ziua de Vest — articolul original

Scris de Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Scrie un comentariu

Adresa de e-mail nu se publică. Comentariile cu linkuri pot aștepta aprobarea.