Vom avea ALEGERI ANTICIPATE? Dacă e respins Guvernul Mureșan, se întrunesc condițiile pentru declanşarea alegerilor!Foto: Dej24

Guvernul condus de Siegfried Mureşan trece astăzi testul decisiv al votului în plenul Parlamentului, iar fără cele 233 de voturi necesare, premierul desemnat rămâne fără mandat de guvernare. PSD şi AUR au anunţat deja că nu susţin acest Cabinet, iar Mureşan însuşi a recunoscut că poate conta doar pe aproximativ 200 de voturi, obţinute din discuţiile cu grupul minorităţilor naţionale şi cu parlamentari neafiliaţi.

Un eventual eşec nu ar fi un simplu incident politic, ci ar activa pentru prima dată în actualul context mecanismul constituţional care poate duce ţara spre alegeri anticipate. Ar fi al doilea guvern picat la vot, după cel al lui Adrian Veştea, iar potrivit articolului 89 din Constituţie, preşedintele poate dizolva Parlamentul doar după ce cel puţin două solicitări de învestitură au fost respinse şi au trecut 60 de zile de la prima dintre ele.

Decizia finală nu aparţine, totuşi, Parlamentului sau partidelor, ci exclusiv preşedintelui Nicuşor Dan, care trebuie să consulte în prealabil liderii celor două Camere şi ai grupurilor parlamentare. Chiar dacă condiţiile legale s-ar îndeplini, scenariul anticipatelor rămâne, pentru moment, mai teoretic decât iminent.

Nicuşor Dan a repetat în mai multe rânduri că alegerile anticipate ”nu sunt o soluţie”, semnal clar că varianta mult mai probabilă, în cazul unui vot negativ, este o nouă nominalizare de premier. Practic, miza de astăzi nu e doar soarta Guvernului Mureşan, ci şi testul de rezistenţă al coaliţiei şi al relaţiilor dintre Cotroceni şi actualul Parlament, într-un moment în care instabilitatea politică se adânceşte.

Sursă text și foto: Dej24 — articolul original

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro