Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Liderul israelian Isaac Herzog vine în fața senatorilor și deputaților români Senatul și Camera Deputaților se reunesc, luni, 29 iunie, într-o ședință comună în cadrul căreia președintele Israelului, Isaac Herzog, va adresa un mesaj parlamentarilor români. Ședința are loc în contextul vizitei de stat a președintelui de la Ierusalim în România, în perioada 28-29 iunie.
Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au aprobat organizarea unei ședințe comune a Parlamentului dedicată transmiterii mesajului președintelui Statului Israel , Isaac Herzog. Ședința se va desfășura luni, 29 iunie, de la ora 17:00, în contextul vizitei oficiale pe care șeful statului israelian o va efectua în România în perioada 28-29 iunie. „Vor fi invitați la şedința comună şefii misiunilor diplomatice ale statelor membre ale Uniunii Europene, ai Ucrainei şi Republicii Moldova cu reşedinţa la Bucureşti.
De asemenea, la această şedinţă vor participa şi invitaţi ai ambasadei Statului Israel la Bucureşti”, se mai arată în memorandumul adoptat de Birourile Permanente.