Via Transilvanica nu mai este doar un traseu de drumeție de 1.600 de kilometri, ci devine, începând din 2026, un teren de cercetare pentru artiști și oameni de știință deopotrivă. Proiectul Terra Memoriae, derulat între 2026 și 2028 de Tășuleasa Social și asociația UmanEast pentru Educație și Cultură, în parteneriat cu Radio România Cultural, își propune să scoată la lumină poveștile, tradițiile și memoria celor 400 de comunități pe care drumul le străbate, înainte ca acestea să se piardă.
Ideea centrală e simplă, dar ambițioasă: nouă rezidențe culturale vor fi organizate în cele opt ținuturi ale traseului, fiecare adunând specialiști din domenii atât de diferite precum literatura, antropologia, gastronomia, arhitectura, teatrul, fotografia sau biologia. Aceștia nu vor doar documenta locurile, ci vor locui efectiv timp în comunități, cu scopul declarat de a construi dialog și încredere, nu doar de a colecta material pentru arhivă.
Fiecare astfel de rezidență va lăsa în urmă o „amprentă culturală” – text, imagine, sunet, obiect sau lucrare – legată permanent de comunitatea care a generat-o. Pe termen lung, organizatorii vizează construirea a ceea ce numesc „Ținutul ținuturilor”, un fel de arhivă vie a memoriei colective de pe traseu, accesibilă atât localnicilor, cât și drumeților care ajung acolo.
Pentru Alin Uhlmann Ușeriu, președintele Tășuleasa Social, proiectul continuă o preocupare mai veche a organizației, născută chiar din apariția traseului Via Transilvanica în 2017. „Terra Memoriae este șansa de a coborî în profunzimea acestor locuri, de a pune cunoașterea în dialog și de a le oferi oamenilor, inclusiv celor veniți din afară, șansa de a se îndrăgosti de țara noastră”, a declarat el, descriind proiectul drept „o incursiune prin România, dar și o călătorie spre noi înșine”.
Miza nu e doar culturală, ci și de imagine pentru o Românie rurală descrisă adesea prin clișee sau prin lipsa de atenție din spațiul public. Printr-un demers care îmbină cercetarea academică cu arta contemporană, Terra Memoriae pariază pe ideea că înțelegerea identității naționale trece prin întâlnirea directă cu oamenii și locurile, nu prin discursuri abstracte.
Sursă text și foto: Capital Cultural — articolul original