Piețele financiare au început să trateze Franța ca pe o problemă, nu ca pe un pilon al zonei euro. Joi, diferența dintre dobânzile pe care le plătește statul francez și cele plătite de Germania la împrumuturile pe 10 ani a urcat la cel mai înalt nivel din 2012. Acest indicator arată cât de nervoși sunt investitorii. Randamentul obligațiunilor franceze pe 10 ani, cunoscute ca OAT-uri, a atins pe parcursul zilei maximul ultimilor peste 20 de ani, cel mai ridicat din 2002, apoi a coborât puțin, după ce valul de vânzări de pe piețele globale de datorii suverane și-a pierdut din forță. Comparația cu criza euro a apărut rapid printre analiști, și nu fără motiv.
Viteza mișcării a îngrijorat cel mai mult. Jim Reid, strateg la Deutsche Bank, a calculat că spread-ul franco-german s-a lărgit joi cu 13,9 puncte de bază. Este cel mai mare salt într-o singură zi din martie 2020, când pandemia dădea peste cap toate piețele. Diferența e că acum nu există un șoc extern care să explice ceva. Presiunea vine din conturile publice ale Franței și din îndoiala tot mai mare că Parisul le poate pune în ordine. Primele zile ale trimestrului al patrulea au adus scăderi pe burse, iar tensiunile s-au concentrat vizibil în Europa. Printre traderi a revenit în discuție un cuvânt pe care zona euro spera să nu-l mai audă: contagiune.
Guvernul a încercat să oprească spirala cu un proiect de buget pentru anul viitor care adună reduceri de cheltuieli și majorări de taxe de 43 de miliarde de euro. Planul crește presiunea fiscală și frânează cheltuielile prin tăieri serioase în bugetul statului și prin plafonarea majorărilor de pensii și de salarii pentru funcționarii publici. Ministrul finanțelor, Roland Lescure, spune că Franța trebuie să revină pe drumul reducerii deficitului. Calculele arată însă cât de mic e acest pas: chiar dacă planul trece integral, deficitul ar coborî doar la 5% din PIB.
Analiștii ING nu sunt convinși. Într-o notă cu un titlu care spune totul, „Bugetul Franței nu oferă o ușurare rapidă pentru piețele obligațiunilor”, banca recunoaște că pachetul ar evita un deficit de 6,5% din PIB. Totuși, un deficit de 5% rămâne „mult prea mare” pentru a opri creșterea unei datorii publice care a ajuns deja la 119% din PIB. ING mai indică două lucruri care contează pentru investitori. Primul este drumul politic dificil pe care bugetul îl are de parcurs până la adoptare. Al doilea este faptul că Banca Centrală Europeană nu pare grăbită să intervină: pragul de la care ar cumpăra obligațiuni rămâne ridicat. Pe scurt, Franța nu are încă o plasă de siguranță, așa că presiunea asupra titlurilor sale se va menține probabil.
Moneda unică simte deja efectele. Joi, euro a pierdut peste 0,75% și a ajuns aproape de minimul ultimelor 17 luni. Ulterior, cursul EUR/USD a coborât brusc până la 1,1215. Ipek Ozkardeskaya, analist senior la Swissquote, spune că piețele nu se mai uită la diferențele dintre politicile Fed și ale BCE, ci la riscul datoriilor suverane din zona euro. Ea amintește că, în criza din 2012, Franța era considerată, alături de Germania, „nucleul” blocului monetar. Dacă a doua economie a zonei euro ajunge să plătească prime de risc tot mai mari, celelalte state foarte îndatorate ar putea avea și ele costuri de finanțare mai mari. Asta ar însemna condiții financiare mai stricte în toată regiunea, o creștere economică mai slabă și o monedă mai vulnerabilă.
Pentru Paris, următoarele săptămâni vor fi un test de credibilitate mai mult decât unul contabil. Un buget care abia reduce deficitul trebuie să treacă printr-un parlament fragmentat, iar fiecare negociere care se prelungește poate avea un cost imediat în randamentele obligațiunilor. Câștigă deocamdată investitorii care cer dobânzi mai mari pentru riscul francez. Pierd contribuabilii și bugetarii, care vor plăti ajustarea, dar și restul zonei euro, care descoperă că problemele de datorie nu au rămas doar la periferie.
Sursă text și foto: G4Media — articolul original